Predica din biserică, transpusă în proiecte pentru copii
Predică din biserică trebuie transpusă în proiecte filantropice şi educaţionale pentru copii, a declarat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Acesta a mai spus că trebuie intensificată colaborarea dintre Biserică, stat şi societatea civilă pentru prevenirea abandonului şcolar.
„Nu putem fi buni europeni, dacă nu suntem buni români, dacă nu ne preocupăm de educaţia copiilor”, a declarat Patriarhul la festivitatea de închidere la nivel naţional a proiectului „Alege şcoala!”, organizat de Patriarhia Română şi Fundaţia World Vision România.
Potrivit lui Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, 100.000 de copii români cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani sunt în afara şcolii.
Proiectul „Alege şcoala!” s-a desfăşurat pe o perioadă de 36 de luni (începând cu luna august 2010) în cinci regiuni de dezvoltare: Sud Est (judeţele Buzău, Vrancea, Tulcea, Constantă, Galaţi şi Brăila); Sud Vest Oltenia (judeţele Vâlcea, Dolj, Olt, Gorj şi Mehedinţi); Vest (judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara); Centru (judeţele Sibiu, Covasna, Harghita, Braşov, Mureş, Alba); Nord-Vest (judeţele Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi Bihor).
Obiectivul general al proiectului l-a constituit prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincventei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip „şcoala de duminică”.