CRISTI BAGIU, PRIM MINISTRU DE BUZAU

Proiectul de lege privind descentralizarea urmează să stea şi la baza construirii bugetului de stat pe 2014.Din documentul iniţial bigiu premierredactat la Ministerul Dezvoltării Regionale, au dispărut capitolele privind descentralizarea Poliţiei şi a inspectoratelor şcolare, după ce liberalii s-au opus vehement şi procesul descentralizării risca să fie blocat.

După negocierile dure avute cu PNL, vicepremierul Dragnea a purtat o serie de discuţii în Parlament cu reprezentanţii UDMR şi PDL, urmând ca săptămâna viitoare să se întâlnească cu cei de la PPDD şi grupul minorităţilor naţionale. Dupa adoptare, putem spune ca aproape tot ce misca intr-un judet intra sub coordonarea consiliilor judetene. Practic, este un lucru firesc, coordonarea activitatilor dintr-un judet nefiind benefica unei comunitati  atunci cand este facuta,din Capitala, pe bucatele , Putem spune ca, dupa descentralizare, presedintele de consiliu judetean este prim-ministru in teritoriu.

 

In competenţele autorităţilor publice locale vor intra:

– serviciile de sănătate publică la nivel judeţean
– administrarea plajelor turistice maritime şi fluviale, ale râurilor, pârâurilor
– administrarea sistemelor de gospodărire a apelor
– protecţia mediului, pescuit şi acvacultură
– administrarea unităţilor sportive şi de tineret, a taberelor şcolare,  centrelor de agrement, caselor de cultură ale studenţilor, precum şi a cluburilor sportive de la nivel local;
– dezvoltare şi promovare turistică;
– organizează şi desfăşoară activităţi educative extraşcolare/de tip nonformal prin cluburile copiilor;
– protejarea patrimoniului cultural de pe teritoriul judeţului
– administrarea porturilor de fluviale interes judeţean

implementarea programelor judeţene în domeniul tineretului şi sportului

Ministerul Sănătăţii

Direcţiile Judeţene de Sănătate publică, fără funcţia de inspecţie şi control trec sub CJ, centrele de aparatură medicală, centrele de tratament, centrele medicale şi ambulatorii de specialitate vor trece în subordinea autorităţilor locale.

In procesul de descentralizare nu va intra Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Ministerul Agriculturii

De la Ministerul Agriculturii vor fi transferate în subordinea autorităţilor locale direcţiile judeţene fără unitatea fito-sanitară, oficiile judeţene de studii pedologice şi agronomice, casele agronomului. De asemenea, camerele agricole actuale, care sunt în subordinea CJ-urilor, se vor reuni într-o structură care se va numi Oficiul Judeţean Agricol şi care va trece sub autoritatea Consiliului Judeţean.

Ministerului Mediului

Plajele turistice, maritime şi fluviale, dar şi cele ale râurilor, pârâurilor vor trece în subordinea autorităţilor locale. De asemenea, de la ministerul Mediului va pleca în teritoriu Agenţia Judeţeană pentru protecţia Mediului, care va intra în subordinea Consiliului Judeţean şi Agenţia pentru Pescuit şi Acvacultură.

Ministerul Muncii
În privinţa ministerului Muncii nu s-a ajuns la o soluţie agreată de toate părţile, deoarece ministrul Mariana Câmpeanu a invocat faptul că trecerea agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi a agenţiei judeţene pentru prestaţii sociale la Consiile Judeţene va afecta şi pune în pericol finanţările externe.

Ministerul Tineretului şi Sportului
“Trec sub autoritatea şi în coordonarea autorităţilor locale Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, bazele sportive şi de tineret, taberele şcolare şi centrele de agreement, cluburile sportive şi casele de cultură ale studenţilor. Bazele sportive, taberele şi casele de cultură ca şi patrimoniu vor trece în domeniul public al judeţului sau al localităţii după caz”, a precizat vicepremierul Liviu Dragnea.
Ministerul Transporturilor
Cele mai importante schimbări de la Ministerul Transporturilor se referă la faptul că Metrorex va trece în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, iar administrarea porturilor fluviale la Consiliile Judeţene.
Ministerul Culturii

“În ceea ce priveşte Ministerul Culturii , cu excepţia funcţiilor de control şi inspecţie, direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu trec în subordinea CJ precum şi imobilele care reprezintă săli sau grădini de spectacol cinematografic”, a declarat vicepremierul Dragnea.

În schimb, patru cinematografe mari vor rămâne la Ministerul Culturii.

Turism

Autoritatea Naţională pentru Turism va trece la Consiliile Judeţene, care vor avea competenţe de autorizare şi clasificare în turism. Ministerul Educaţiei Ministerul Educaţiei va fi cel mai puţin implicat în procesul de descentralizare, existând o singură prevedere, cea privind învăţământul tehnic şi profesional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings