January 26, 2025

AU PUS-O CU 30 TONE DE GRAU

Aproape 30 de tone de grâu confiscate în urma unor verificări efectuate de poliţişti cu privire la legalitatea grautransporturilor de cereale

În cadrul unor verificări efectuate la sfârşitul săptămânii trecute pe linia combaterii ilegalităţilor în domeniul transportului de cereale, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe raza comunei Smeeni, două autovehicule ce transportau cantităţile de 25.000, respectiv 24.500 de kilograme de grâu fără ca şoferii să deţină documente justificative.

Ambele autovehicule aparţineau unei firme din judeţul Ialomiţa.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al IPJ Buzău au continuat verificările împreună cu specialişti ai Gărzii Financiare – Secţia Buzău şi au stabilit că întreaga cantitate de cereale fusese achiziţionată de la un agent economic de pe raza judeţului Buzău, unde au fost identificate două avize de însoţire a mărfii pentru cele două mijloace de transport oprite pe raza comunei Smeeni.

În urma cântăririi întregii cantităţi, a rezultat o diferenţă totală de 28.880 de kilograme de grâu între stocul faptic (transportat) şi cel menţionat în documente în cantitate, fapt pentru care s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii comerciale din judeţul Ialomiţa cu amendă în valoare de 6.000 lei, conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

                   Totodată, în baza aceluiaşi act normativ, a fost confiscată întreaga cantitate de cereale neevidenţiată în documentele justificative.

Privacy Policy Settings