SCOALA, INCEPUT DE RUNDA FINALA
Cei 3,2 milioane de elevi au revenit la ore începând cu miercuri, 23 aprilie, pentru a începe în forță semestrul al doilea din anul școlar 2013-2014. Acestă perioadă a anului se anunță una extrem de aglomerată atât pentru copii, cât și pentru dascăli: teze, evaluări și examene naționale.
Tezele se vor susține până pe data de 23 mai, la o lună de la terminarea vacanței intersemestriale. Până la încheierea școlii, pe 21 iunie, elevii din anii terminali de gimnaziu și liceu, dar și cei mici se vor confrunta cu o serie întreagă de testări.
Primele sunt evaluările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, programate să se desfășoare în perioada 6 – 29 mai, în două sesiuni, dar a căror rezultate nu vor fi trecute în catalog. Potrivit ministerului Educației, aceste evaluări vor reprezenta o radiografie a sistemului de învățământ și au ca scop familiarizarea elevilor mai mici cu atmosfera de examen.
Urmează apoi liceenii, care vor termina cursurile mai devreme, pe 30 mai, pentru a începe examenele orale de Bac de la data de 10 iunie, iar cele scrise pe 30 iunie. Cei de la clasa a VIII-a termină anul școlar pe data de 13 iunie, iar examenele încep zece zile mai târziu. Spre deosebire de ceilalți ani, media de la Evaluarea Națională va cântări mai greu la admitere la liceu, în proporție de 75%.