SACOSA NOROCOASA …O TRIMITE DUPA GRATII

Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Buzău au reținut pentru 24 de ore o femeie, de 43 de ani, din Buzău, pentru săvârșirea infracțiunii  de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

Din cercetări a reieșit că, la data de 1 octombrie a.c., buzoianca ar fi găsit pe o stradă din municipiul Buzău, o sacoșă cu bani, pe care și-ar fi însuşit-o.

Banii, 28.000 de lei, ar fi aparținut unei femei, de 68 de ani, din Buzău, care ar fi scăpat sacoșa, fără să-și dea seama, la data de 1 octombrie a.c., în timp ce se deplasa către un punct de întâlnire cu o persoană căreia urma să-i predea.

Femeia a sesizat poliția cu privire la cele întâmplate și, în decurs de numai câteva ore, polițiștii au identificat persoana care ar fi luat sacoșa indicată și au depistat-o.

În urma materialului probator administrat, persoana a fost reținută pentru 24 de ore si urmează a fi prezentată parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings