Ciolacu: Principala greseala a fost cand am depus o motiune PSD impotriva PSD

Presedintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu (PSD), sustine ca rezultatul votului la motiunea de cenzura de joi este consecinta unui sir de greseli pe care le-a facut PSD, incepand cu rasturnarea propriului guvern in anul 2017.

Ciolacu sustine ca nu este unul dintre cei care cred ca Viorica Dancila ar trebui sa-si retraga candidatura la alegerile prezidentiale, aratandu-se convins ca aceasta va intra in al doilea tur al alegerilor prezidentiale.

Marcel Ciolacu a spus, joi, intr-o interventie la Digi 24, ca nu l-a surprins rezultatul votului la motiunea de cenzura.

“Nici PSD-ul nu mai avea matematic majoritatea, dar nici cele cinci partide care au reusit sa treaca motiunea. Se pare ca faptul ca noi am ramas izolati a contat cel mai mult. (…) Principala greseala a fost cand am depus o motiune impotriva PSD de catre PSD. De acolo au fost mai multe greseli care au fost decontate, toate, in ziua de astazi”, a afirmat presedintele Camerei Deputatilor.

Marcel Ciolacu sustine ca este convins ca Viorica Dancila va intra in al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale.

“Urmeaza sa ne strangem, partidul, sa vedem calea cea mai buna de urmat, presupun ca vor fi niste sedinte lungi, ancorate in realitate, iar reforma intr-un partid intotdeauna se face cand este in opozitie, nu cand este la putere”, a spus Marcel Ciolacu.

Acesta a vorbit despre “un nou concept”, de “oameni noi”, de “reorganizare” si o “reactie mai rapida, dar si de “lucruri foarte clare in ceea ce priveste comunicarea” PSD.

“Lista de prioritati a partidului nu a fost cea corecta”, a precizat Ciolacu, aratand ca in acest moment locul PSD este in opozitie.

“Din cunostintele mele, nu exista in acest moment un mandat a partidului, eu nu am stiinta de el. Din punctul meu de vedere PSD a intrat astazi in opozitie, cine gandeste altfel presupun ca nu este ancorat in realitate si parerea mea ca aici este locul paridului in perioada urmatoare.

Doamna Dancila este presedintele partidului. Asta este realitatea, eu nu o pot nega. Presupun ca urmeaza sa ne strangem forurile partidului si sa luam niste decizii, nu sunt unul dintre cei care cred ca doamna Dancila trebuie sa-si retraga candidatura”, a mai declarat Ciolacu.

Foto: Hepta.ro / Presedintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu (stanga), si liderul PNL, Ludovic Orban (centru) participa la ceremonia publica de promulgare a legii privind infiintarea Muzeului National de Istorie a Evreilor si al Holocaustului din Romania, la Palatul Cotroceni, marti, 8 octombrie 2019, cu doua zile inaintea motiunii de cenzura.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings