March 23, 2025
apa 2015

APA – UN STROP DE VIAŢĂ, ediţia a V-a

Compania de Apă Buzău continuă să promoveze o atitudine responsabilă faţă de mediul

înconjurător, prin proiectul “APA – UN STROP DE VIAȚĂ, dedicat zilei de 22 martie, Ziua

Mondială a Apei. Anul acesta, Organizaţia Naţiunilor Unite și UNESCO promovează Ziua

Mondială a Apei sub deviza ”Apa și dezvoltarea durabilă”. În acest sens, cu sprijinul

Inspectoratului Școlar Judeţean Buzău și al Agenției pentru Protecția Mediului Buzău, Compania de

Apă va organiza mai multe activităţi, reunite într-un proiect educațional, al cărui scop este acela de a

forma comportamentul ecologic al elevilor, prin stimularea motivaţiei pentru protecţia apelor şi

iniţierea unor acţiuni de voluntariat.

Acțiunea face parte din campania de informare şi publicitate a proiectului „Extinderea și

Reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în judeţul Buzău, finanţat din Programul

Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu) 2007-2013 și cofinanţat din Fondul de Coeziune.

Proiectul se derulează între anii 2011 – 2015, în localităţile Buzău, Râmnicu Sărat, Nehoiu,

Pogoanele şi Pătârlagele, din judeţul Buzău. Considerăm că Ziua Mondială a Apei este o bună ocazie

de a informa populaţia asupra rezultatelor programului de investiţii, beneficiilor şi avantajelor unei

astfel de iniţiative realizate cu sprijinul Uniunii Europene. Cu această ocazie, elevi de la mai multe

școli din judeţ vor participa la diverse activităţi voluntare și competiţionale, structurate pe secţiuni:

S.O.S. APA PLANETEI – campanie de informare stradală, în toate localitățile acoperite de

proiect. Elevii vor împărți fluturași cu imagini şi mesaje referitoare la Programul de investiții

derulat de Compania de Apă în județul Buzău, prin POS Mediu.

APA, UN STROP DE VIAȚĂ – expoziție de desene.

APA ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ – prezentări power-point, referate, pe aceasta

 

temă.

APA ÎN OCHI DE COPIL – implicarea elevilor de la clasele primare în diferite activități

pe tema apei (realizarea de colaje, desene pe asfalt, etc…)

Festivitatea de premiere și o parte dintre activități se vor desfășura vineri, 20.03.2015,

începând cu ora 10.30, în amfiteatrul Liceului Pedagogic Spiru Haretdin Buzău. Mai multe

informaţii veţi găsi pe www.cabuzau.ro

Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune.

 

AGENDA ZILEI DE VINERI

Dată: 20 martie 2015

Locație: Liceul Pedagogic ,,Spiru Haret,, Buzău, str. Spiru Haret, nr. 6

10.00 – 10.30 Primirea invitaţilor

10.30 – 11.00 Festivitatea de deschidere a proiectului „Apa – un strop de viaţă”,

ediția a V-a, Sala „AMFITEATRU”. Cuvânt invitați

11.00 – 11.10 Prezentarea și desfășurarea concursurilor, pe secțiuni.

11.10 – 12.10 Apa și dezvoltarea durabilă – concurs de prezentări PPT

APA – UN STROP DE VIAȚĂ – concurs de desene

Apa în ochi de copil – activități ale claselor I-IV, dedicate

evenimentului (colaje la clasa și/sau desene pe asfalt)

S.O.S. APA PLANETEI – campania stradală

12.10 – 12.30 Festivitatea de premiere

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings