: „Starea de bine digitală în era inteligenței artificiale (IA)”
Publicat: 12 octombrie 2026
Fundația Vodafone și Junior Achievement România lansează în România cea de-a treia ediție a competiției europene „Skills Upload Jr Challenge”
-
Skills Upload Jr Challenge este o competiție inițiată de Fundația Vodafone, care îi provoacă pe elevii cu vârste între 11 și 16 ani din șase țări europene să pornească de la probleme reale din viața lor și a comunității și să dezvolte, în echipă, soluții creative, folosind tehnologia ca instrument pentru a genera un impact pozitiv.
-
Tema din acest an este: „Starea de bine digitală în era inteligenței artificiale (IA)”
-
În România, competiția este organizată de Junior Achievement România și Fundația Vodafone România și este cofinanțată de Fundația Vodafone, prin programul Skills Upload Jr., și de VOIS România prin programul Brighter Futures și platforma VOIS for Good.
-
Ideile de proiect, încadrate în tematică, se pot înscrie în competiție în perioada 12 octombrie – 24 noiembrie 2026, urmând să fie detaliate în etapele succesive ale competiției.
Junior Achievement România și Fundația Vodafone lansează cea de-a treia ediție a competiției internaționale Skills Upload Jr (SUJ), prin care invită elevii de gimnaziu din școlile publice să exploreze una dintre cele mai importante întrebări ale erei digitale: cum putem folosi tehnologia și inteligența artificială pentru a ne îmbunătăți viața și a crea un impact pozitiv?
Competiția îi încurajează pe elevi să identifice probleme reale care le afectează școlile, comunitățile sau activitatea digitală de zi cu zi și să dezvolte soluții creative, bazate pe tehnologie, care au potențialul de a genera impact social pozitiv. Lucrând în echipe, ei vor analiza o provocare, își vor dezvolta și testa ideile și vor prezenta o soluție care utilizează tehnologia pentru a genera schimbări pozitive pentru oameni și comunități.
Anul acesta, tema „Starea de bine digitală în era inteligenței artificiale (IA)” poate fi abordată în două direcții:
-
Siguranța online și cyberbullying
-
Comportamentul digital responsabil
Elevii sunt invitați să exploreze subiecte precum confidențialitatea, identitatea digitală, dezinformarea, deepfake-urile, comunicarea respectuoasă, utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, siguranța online, utilizarea echilibrată a tehnologiei și participarea pozitivă în spațiile digitale. Profesorii coordonatori sunt invitați să descopere resurse educaționale gratuite, conexe tematicii propuse pe platforma Școala din viitor a Fundației Vodafone.
Echipele participante vor fi formate din 3-4 elevi din clasele V-VIII și un profesor coordonator. Ideile de proiect, încadrate în tematică, se pot înscrie în competiție în perioada 12 octombrie – 24 noiembrie 2026.
Pe parcursul competiției, participanții vor beneficia gratuit de sesiuni online, menite să îi sprijine în dezvoltarea ideilor înscrise. Echipele selectate în semifinală vor beneficia, de asemenea, de sesiuni de mentorat cu specialiști Vodafone și VOIS, care îi vor ghida în dezvoltarea și îmbunătățirea soluțiilor propuse.
Criteriile de selecție din timpul competiției sunt: identificarea problemei, calitatea soluției digitale și potențialul de aplicare în viața reală, impactul social al soluției, utilizarea instrumentelor digitale, creativitatea, capacitatea de lucru a echipei și abilitățile de prezentare a soluției propuse. Primele cinci echipe clasate vor participa la finala națională organizată în luna martie 2027, la București. În etapa finală europeană, echipa câștigătoare din România va avea ocazia să interacționeze cu elevi din celelalte țări și să-și perfecționeze soluția prin participarea la sesiuni de pregătire cu specialiști, înainte de a-și prezenta proiectul în fața unui juriu internațional.
La nivel național, competiția este prevăzută cu premii în valoare totală brută de 77.200 de lei, iar echipa câștigătoare la nivel european va fi premiată cu o experiență internațională, organizată de Fundația Vodafone în cursul anului 2027.
Detalii despre competiție, regulament de înscriere și condiții găsiți aici: https://jar.ro/competitie-skills-upload-jr-challenge.
Despre Fundația Vodafone România
De 28 de ani, punem la un loc resursele noastre și ale partenerilor noștri pentru ca împreună să construim proiecte incluzive și durabile. Apelăm la tehnologie și la inovație socială și investim în dezvoltarea comunităților defavorizate din România. Modernizăm secții de terapie intensivă neonatală și susținem programe de educație digitală care pregătesc copii și tineri pentru meseriile viitorului și ajută vârstnicii să nu se simtă excluși într-o lume tot mai digitalizată. Ne implicăm în acțiuni de combatere a violenței domestice și a fenomenului de bullying. Din aprilie 2016, alături de celelalte fundații Vodafone din întreaga lume, am îmbunătățit viața a peste 305 milioane de persoane.
Suntem o organizație neguvernamentală românească înființată în 1998, cu statut caritabil, distinctă și independentă de operațiunile comerciale ale companiei Vodafone România. Mai multe detalii despre programele noastre se regăsesc pe www.fundatia-vodafone.ro și www.facebook.com/fundatiavodafone.
Despre Programul „Skills Upload Junior”
Programul „Skills Upload Junior” ajută copiii și tinerii din Europa să-și dezvolte încrederea și abilitățile necesare pentru a avea succes într-o lume din ce în ce mai digitalizată. Prin resurse educaționale, învățare de tip project-based, sprijin din partea profesorilor și provocări colaborative, programul îi încurajează pe tineri să gândească critic atunci când utilizează tehnologia și să o valorifice în moduri care să le aducă beneficii atât lor, cât și comunităților din care fac parte și societății în ansamblu.
Despre Junior Achievement
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională, cât și pentru dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „applied learning“ și „project based” sunt urmate anual de peste 337.000 de elevi și studenți din peste 2.100 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2024, organizația internațională a urcat pentru a șasea oară în Top 10 ONG-uri din lume, iar în 2025 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org.
