SMENARI LA ORIZONT

Suspecţi de înşelăciuni prin metoda „şmen”, prinşi şi reţinuţi de poliţiştii buzoieni

Vineri, în jurul orei 20.00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Buzău a fost sesizat de două vânzătoare de la magazine de pe smenarraza municipiului cu privire la faptul că prima a fost înşelată cu suma de 100 de lei, respectiv a doua a sesizat tentativa de înşelăciune.

Imediat, în zonele indicate au fost direcţionate echipaje din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, în baza semnalmentelor oferite de reclamante fiind identificat şi oprit în trafic un autoturism cu numele de Ialomiţa, condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani din municipiul Bucureşti şi în care se mai afla un tânăr de 25 de ani, tot din municipiul Bucureşti.

Suspecţii au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Buzău, iar în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi au mai fost însoţiţi de un alt tânăr de 23 de ani, din judeţul Ilfov. Poliţiştii l-au prins şi pe suspectul în vârstă de 23 de ani în zona Gării C.F.R. Buzău.

În continuarea verificărilor, poliţiştii de investigaţii criminale de la Poliţia municipiului Buzău au stabilit că suspecţii au venit pe raza municipiului în ziua de 11 aprilie a.c., la propunerea tânărului de 23 de ani.

În ziua de 12 aprilie a.c., în jurul orei 20.00, cei doi tineri s-au deplasat cu maşina condusă de bucureşteanul de 51 de ani la un magazin din municipiu. Suspectul de 23 de ani i-a înmânat vânzătoarei o bancnotă de 200 de lei solicitându-i bere şi ţigări, iar după ce a primit restul, acesta a restituit produsele şi banii şi a solicitat bancnota de 200 de lei, însă în timpul „tranzacţiei” a reţinut 100 de lei din restul de bani pe care ar fi trebuit să-l dea vânzătoarei.

După aceea, suspecţii în vârstă de 23, respectiv 25 de ani s-au deplasat la un alt magazin unde tânărul de 23 de ani a procedat în mod similar, însă vânzătoarea a observat intenţia de a fi înşelată. După ce i-a restituit integral suma de bani, suspectul a părăsit zona cu un taxi, îndreptându-se spre Gara C.F.R. Buzău, unde a fost depistat de poliţişti.

Pe numele celor trei a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii de investigaţii criminale au luat împotriva a doi dintre suspecţi, în vârstă de 51, respectiv 23 de ani, măsura reţinerii şi continuă cercetările pentru documentarea întregii lor activităţi infracţionale.

 

Privacy Policy Settings