SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI

Realitate sau ambalaj?

La sărbătoarea nunții unei perechi tinere,în timpul recepției,doi prieteni,au intrat în sală cu un cadou.Ei purtau o cutie mare,frumos ambalată,ce părea că ascunde un congelator. După ce au găsit cu greu locul unde să-l așeze,aceștia au rugat pe cei doi miri,să desfacă cadoul sub privirile tuturor. Cu mare emoție mirii,au tăiat panglicele,au îndepărtat hârtia,și când au desfăcut cutia,înăuntru au găsit o nouă cutie ambalată indentic. Surpriza a fost deosebită.Toți cei de față i-au rugat cu insistență să desfacă și această cutie. Procedând ca mai înainte,dar cu emoții și mai mari,mirii au așteptat să vadă ce găsesc înăuntru.Când s-au uitat înăuntru au descoperit o nouă cutie ambalată ca cele dinainte.Mirii au ridicat-o în văzul tuturor,care apreciind conținutul au spus: ,,cu siguranță este un casetofon”!                                                                            Deschizând și această cutie au descoperit aceeași surpriză: o nouă cutie ambalată ca cele precedente! Toropiți de curiozitate și emoție,de teama unui nou eșec,mirii nu mai voiau să desfacă noul cadou.Au fost determinați să continuie de promisiunea că e ultima cutie care li se va cere să o deschidă.Tremurând aceștia au desfăcut pachetul și înăuntru au găsit o păpușică frumos îmbrăcată,care atunci când i se scotea biberonul începea să plângă.Nuntașii au aplaudat îndelung înțelegând mesajul: ,,prietenii mai aștepta o ocazie de sărbătoare,la nașterea primului lor copil!                       Această realitate însă,a fost ascunsă de mult ambalaj!

Această întâmplare poate exemplifica ceea ce a ajuns sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus în vremurile noastre. Esența sărbătorii este Nașterea Domnului Iisus într-un chip asemenea nouă. În jurul acestei realități,în decursul anilor însă,s-a adunat mult ambalaj.Chiar din primele secole acestei ocazii i s-au alăturat influențe păgâne,cum ar fi:aprinderea luminilor,împărțirea darurilor,împodobirea pomului. După generații în locul pruncului a apărut Moș Crăciun,industria reclamelor și a comerțului,iar umanismul a îndreptat privirile omului spre el însuși. Tot ceea ce aștepta unii de sărbători este:,,să aibă ceea ce este mai bun pe masă,să fie înconjurați de familie și de prieteni și să înceapă petrecerea”!

Ambalajul tradiției și a obiceiurilor,a dorințelor și a intereselor personale,a influențelor societății,îi face pe creștini să piardă din vedere realitatea.

 

ISTORIOARĂ

Într-un restaurant,două doamne ,,se cinsteau”la o masă bogată. Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest lucru,au răspuns:,,Aniversăm ziua de naștere a bebelușului”! Pentru că nu era nici un bebeluș în preajmă,curiosul a întrebat:,,Dar unde este bebelușul”? Mama a răspuns:,,O l-am lăsat la o mătușă…”                                                                         Exact așa sărbătoresc cei mai mulți oameni de pe pământ ,,Crăciunul” ,ceea ce ei numesc ,,Nașterea Mântuitorului”:mănâncă,beau,petrec,oferă daruri, dar Cel Sărbătorit nu este cu ei…

Foarte multe popoare sărbătoresc astăzi acest eveniment aglomerat cu o mulțime de adaosuri care nu au existat de la început. Aceste adăugiri au deteriorat foarte mult semnificația pe care sărbătoarea nașterii Mântuitorului ar trebui s-o aibă pentru oameni.Cu sute de ani în urmă,în 1644, Parlamentul Angliei a fost silit să interzică prin legi foarte drstice această sărbătoare și orice fel de manifestare care să amintească despre acest eveniment. Perioada Crăciunului devenise cea mai rușinoasă perioadă a anului din cauza bețiilor,actelor de vandalism și de imoralitate la care oamenii se dedau cu ocazia petrecerilor. Situația de azi nu este mult diferită… Ba din contră este alarmantă! Anul trecut, în noaptea de Crăciun,numai în București au fost înregistrate peste 1300 apeluri ale Salvării care a trebuit să intervină pentru diferite cazuri de accidente,scandaluri,îmbolnăviri,îndeosebi din cauza alimentației excesive și bogată în grăsimi!Bunul Dumnezeu să ne dea înțelepciune să prețuim mai mult Persoana Domnului Iisus decât pe Moș Crăciun,pentru că a venit în această lume să se nască,să trăiască învățându-ne cum să trăim și a murit răstignit pe cruce,ca să ne mântuiască! Și să nu uităm că s-a înălțat la cer,mijlocind la Dumnezeu pentru a reveni și a ne lua la El pentru o veșnicie!

Când S-a înălțat la cer Iisus a spus:,,Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa ,v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce mă voi duce și vă voi pregăti un loc mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine,ca acolo unde sunt Eu,să fiți și voi”. Ioan 14,1-3.

Un nou an fericit vă doresc și o veșnicie împreună cu Iisus!

Pagină realizată de Ionel Turturică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings