„Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul”

Cum astazi se implinesc 17 ani de la disparitia maestrului Corneliu Stefan, cred ca ar fi nefiresc sa ocolim intrebarea cu care incheia un material publicat in cotidianul Opinia din 6 februarie 1996:”…Ce fel de popor suntem, la urma urmei, noi, romanii?”

Raspunsul…cel mai corect ar fi ca nici noi nu mai stim!

Cat e ziulica de mare, pe buzele buzoienilor, patru cuvinte sunt rostite cu celeritate: ipocrizie, incompetenti, prosti, tampiti. Din punctul de vedere al multora dintre noi, acestea ar fi calitatile de exceptie dovedite de cei care ne conduc, de sefii nostri directi. In cazul in care la cele patru cuvinte am mai adauga inca doua, respectiv avaritie si pungasie, atunci, cu siguranta, arealul sefilor s-ar extinde la extrem. Si, totusi, poate ca unii nu sunt asa, dar sunt prostiti sa-si afiseze fateta de tupeist. Cine-i prosteste? Cine-i ameteste? Raspunsul este previzibil: Cine are interes sa castige intr-un mandat cat in doua vieti! Cine sunt acestia? Pamfil Seicaru le spunea „oameni cu bideul”…Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război. Nae Gheorghidiu, unul dintre personajele tipice lumii bune din interbelic, e membru al Partidului Naţional Liberal, condus de Ionel Brătianu. Camil Petrescu descrie scena în care cineva îi cere să-l vîre la liberali:„Invita, în glumă, pe un deputat opozant să se înscrie în partidul liberal, ca să-şi asigure viitorul politic.

– Fugi de-aici… Ce-s nebun? … să duc oala de noapte a lui Ionel Brătianu? Căci spiritul de disciplină în partidul liberal a fost totdeauna proverbial.

Nae Gheorghidiu l-a privit lung, uimit şi pe urmă, ca un joc de scenă de bătrîn actor de provincie.

– Să duci oala de noapte a lui Brătianu? şi-l măsura mereu dispreţuitor, din cap pînă în picioare. Pe urmă cu mîndrie: Mă, oala de noapte a lui Brătianu o duce conu Alecu (important membru al partidului), eu duc pe-a lui Conu Alecu şi tu, dacă vii în partid, o s-o duci pe-a mea. Şi în hohotele de rîs ale tuturor: Cum crezi tu? … Ăsta-i partid serios, cu erarhie, mă, nu glumă”.

Regăsim scena, chiar dacă uşor ferchezuită, în eseul „C. Argetoianu diletant şi zeflemist”, publicat de Pamfil Şeicaru în „Carpaţii” nr. 13-14 mai 1956, reprodus în „Scrieri din exil”:

„Cînd Argetoianu a intrat în guvernul Brătianu, un partizan, profesorul de drept comercial Stoianovici, a venit agitat să-şi exprime nedumerirea şi chiar indignarea:

– Cum, coane Costică, de acum încolo vom duce oala de noapte a lui Brătianu?

– Pardon. Oala de noapte a lui Brătianu o voi duce eu, tu o vei purta pe a mea”.

Aşadar, Pamfil Şeicaru pune pe seama lui C. Argetoianu vorba cu oala de noapte. Să fie cinicul politician interbelic prototipul lui Nae Gheorghidiu?

Pamfil Seicaru este intemeietorul ziarului Curentul. A riscat mult. Cu acordul mamei sale, a vandut parte dintre propretatile din Buzau, pamanturi din zona Tabarasti si cladiri din zona fostului cinematograf Moldavia. În 1941 tirajul „Curentului” depășea 200.000 de exemplare, iar duminicile 300.000, pentru că apăreau suplimentele: „Curentul familiei” și „Curentul pentru copii”. Din 1939, editura înființată care purta numele ziarului publica „Evenimentul” și „Rapid”. Creșterea tirajului însemna venituri uriașe, iar până la dispariția ziarului, au semnat articolele nume ilustre: Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Ion Vinea, Romulus Dianu și mulți alții.

„În fiecare zi, am început articolul cu emoţia din prima zi. Mă socotesc debutant şi încerc acel fior anonim, care se numeşte trac, gândindu-mă la neînduraţii judecători anonimi. Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea”, scria Pamfil Șeicaru în însemnările sale zilnice.

In anul 1990, la 1 martie, aparea  cotidianul Opinia  sub bagheta maestrului Corneliu Stefan. Tirajul de atunci era de 50 000 de exemplare in cursul saptamanii si 55 000 pentru ziarul de sambata-duminica. Pntru cei care astazi mai mosmondesc prin presa, cifrele prezentate mai sus par incredibile. Altii, pun tirajul ge atunci pe seama nevoii de cunoastere, nevoii de informare cotidiana. Eu cred ca si astazi, poate mai mult ca oricand, desi suflarea romaneasca este lovita crunt de virusul numit “ipocrizie”, nevoia de cunoastere este la fel de mare. Si atunci este firesc sa ne intrebam de ce presa scrisa este in moarte clinica?

Cum și cât mai rezistă presa scrisă? Mai întâi de toate, este fezabil să analizăm fenomenul spre a discerne o regulă, o tendință în evoluțiile media sub impactul IT. Încercări, cam timide încă, există. De pildă, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (spre cunostinta incoronatilor autohtoni, filiala de la Buzau poarta numele „Pamfil Seicaru”) a lansat la începutul anului 2017 pe prima pagină a site-ului propriu un sondaj de opinie, adresat bănuim cu precădere jurnaliștilor, în care o primă întrebare a fost: „Considerați că presa tipărită va reuși să recupereze terenul pierdut în fața surselor de informare online?” Numai 25 la sută din răspunsuri au fost DA, iar 72 la sută au fost tranșant pesimiste – NU. Eșantionul de respondenți nu a fost foarte mare, dar și așa cred că nici concluziile nu sunt departe de adevăr.
Să recunoaștem, în sinea noastră ne cam simțim nu atât amenințați, cât ofensați de puzderia de semnături din media diversificată extrem, ori din media sui generis a rețelelor de socializare, așternute sub materiale care nu respectă nici cele mai elementare reguli de redactare. Iar de calitatea scriiturii, ce să mai vorbim! Oare putem fi acuzați că suntem prea duri dacă afirmăm că ne aflăm în fața unui haos informațional? Și întotdeauna dezordinea, harababura în mijloacele media creează mediul propice pentru știri neadevărate, ori pentru manipularea celor care le lecturează.

Si atunci mai putem vorbi despre „legea” lui Seicaru: „Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea” . Nici vorba! Cum să-ti păstrezi încrederea cand tu esti omul cu bideul? Cum sa vorbim de semnatura cand nimeni nu are nicio responsabilitate decat cea de aduce olita bosilor contra doi bani…Cum crezi ca-ti pastrazi increderea infigandu-ti caninii in fundul confratelui… astfel incat, la un moment dat,  ajungi sa musti din propriul fund.

Daca ar mai fi in viata, Corneliu Stefan ar repeta cuvintele magice „Fira-ti ai Dracului de tampiti !”

Aflam de pe retelele de socializare apropiate Palatului Comunal (pe treptele caruia Pamfil Seicaru juca „baba oarba”), ca marti, la pranz, primarul Toma boteaza niste stejari de langa Obeliscul din Crang. Unul va purta numele de „Pamfil Seicaru”…

Cine a fost Corneliu Ștefan

Corneliu Ştefan, directorul ziarului OPINIA din Buzău, s-a născut la 21 octombrie 1941 şi a murit la 9 februarie 2003, la Buzău. A absolvit Liceul „B.P. Hasdeu” din Buzău, Facultatea de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii Cluj (1967) şi Facultatea de Filologie-Istorie a Universităţii din Craiova (1978). După o perioadă de profesorat, a devenit redactor principal al cotidianului Viaţa Buzăului (1968-1987), apoi redactor-şef la cotidianul OPINIA (din februarie 1990).

S-a implicat în politică: membru PNŢCD şi preşedinte al organizaţiei judeţene până în 1995, preşedinte al organizaţiei judeţene a Convenţiei Democratice între 1991 şi 1995. A fost consilier judeţean din februarie 1992 până în ianuarie 1996 şi consilier municipal, între februarie 1996 şi mai 2000.

A debutat ca student în revista Tribuna, în 1967, unde, timp de doi ani, a susţinut rubrica „Ex Libris”. A mai colaborat la România Literară, la Steaua, Amfiteatru, Ramuri, Cronica, Almanahul Literar. Ca redactor la Viaţa Buzăului, a iniţiat rubrici culturale: Să vină reporterul, Cadran cultural, Cadran istoric. A elaborat documentare, în special dedicate judeţului Buzău: săpăturile arheologice de la Pietroasele, Gruiul Dării, Zănoaga-Năieni, Cârlomăneşti şi Vintilă Vodă; aşezările rupestre de la Nucu-Bozioru; Tezaurul de la Pietroasa; ediţiile Taberei de sculptură Măgura. A scris despre V. Cârlova, G. Ciprian, Caragiale, Constanţa Marino-Moscu, Hortensia Papadat-Bengescu, V. Voiculescu, N. D. Cocea, Al. Odobescu, Gala Galaction etc.

Dintre volumele sale de autor, proză şi reportaj amintim : Expediţie la apa vie (Editura Albatros, 1981), La noapte, cotidianul (Editura Eminescu, 1985), După anchetă (Editura Eminescu, 1986), Adio cu nopţile de unul singur (Editura Eminescu, 1987), Drumul prin pădure (Editura Eminescu, 1989), O scrisoare pierdută şi evenimentul zilei (Editura Porto-Franco, 1998), Râul tăcut (Editura Eminescu, 1999). A condus revista lunară Carnet literar (seria a III-a, din 1998). A fost membru al Uniunii Scriitorilor (din ianuarie 1990).

PAMFIL SEICARU AUTOCARACTERIZARE

„Mă numesc Pamfil Șeicaru, născut în anul 1894, luna aprilie… Am intrat în presa cotidiană în aprilie 1918, după ce am fost demobilizat și de atunci am continuat să fiu comentator al evenimentelor politice interne și externe, colaborând succesiv la diverse ziare și reviste. În 1923 am fost angajat la ziarul Cuvântul, ca șef-redactor, proprietar fiind ing. Titus Enacovici. Articolul de fond (leit articol) era semnat de mine. În anul 1924 am fost ales președinte al Sindicatului ziariștilor. În 1927 am demisionat de la ziarul Cuvântul si am luat conducerea ziarului Curentul, al unei societăți anonime, unde am funcționat ca director și redactor-șef… Din ianuarie 1927 și până la 9 august 1944, când am plecat din țara, articolul de fond era semnat de mine. Am fost ales de trei ori ca deputat independent în Parlamentul țării…”

A consemnat Titi Petre