RAUL, interimar la PeDeuL din Buzău
Prim-vicepreşedintele PDL Buzău, Raul Florescu, a fost ales preşedinte interimar al filialei, după demisia deputatului Cezar Preda.
”Eu am fost ales preşedinte interimar. Cu siguranţă va fi o misiune grea la vârful filialei. Să preiei o organizaţie după ce a fost condusă atâta vreme de o personalitate ca Cezar Preda nu e tocmai simplu, dar având în vedere că am sprijinul său, că ne va fi aproape, vom lua deciziile şi vom face ceea ce trebuie şi ce va fi bine. Vom vedea ce decizie se lua luni la Biroul Permanent Naţional”, a declarat, miercuri seară, Raul Florescu.
Florescu a precizat, totodată, că la şedinţa de miercuri seară în urma căreia a fost ales preşedinte interimar a participat şi Cezar Preda.
“A participat şi la şedinţă, face parte din Biroul Permanent Judeţean pentru că este deputat, este vicepreşedinte al filialei judeţene,a participat şi va participa la toate acţiunile pe care le va face partidul”, a adăugat Raul Florescu.
Întrebat dacă deciziile vor fi luate, în fapt, tot de Cezar Preda, Raul Florescu, un apropiat al parlamentarului, a declarat că el va lua deciziile, alături de Biroul Judeţean, ”aşa cum este procedura”.
La şedinţa BPJ de miercuri seară a participat şi Gigi Chiru, senator PDL.