POLITISTII BUZOIENI MERITA TOT RESPECTUL: PE COD ROSU AU FOST SI OAMENI AI LEGII, DAR SI MOASA COMUNALA!

      Astazi, comisarul sef de politie Laurentiu Pantazi, seful IPJ Buzau, a facut, in fata presei, o scurta conferinta bilant 010apreciere a celor opt zile „fierbinti”, zile in care politistii buzoieni au lucrat la foc continuu. Pe chipul primului politist al judetului se putea citi acea multumire sufleteasca vizavi de „misiune indeplinita”, dar si de modul in care colegii dumnealui din toate compartimentele IPJ Buzau au reusit cu brio sa fie alaturi de buzoieni si sa-i ajute cum au putut mai bine. Pe scurt, prezentam situatia ca atare.

Misiuni de cod rosu

În perioada 25 ianuarie – 2 februarie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a pus în aplicare planul de măsuri menit a folosi la capacitate maximă efectivele disponibile, pentru o bună gestionare a situaţiei creată de ninsorile abundente şi viscolul puternic, în ceea ce priveşte utilizarea infrastructurii rutiere.

Astfel, în vederea sprijinirii poliţiştilor din cadrul secţiilor de poliţie rurale, ofiţeri şi agenţi de la structurile operative şi neoperative ale inspectoratului au fost dislocaţi în localităţi aflate la limita de judeţ, tranzitate de drumuri naţionale, precum şi în localităţile limitrofe municipiilor.

De asemenea, o parte din efective a fost pusă la dispoziţia Poliţiei municipiului Buzău şi a asigurat, pe trei schimburi, suplimentarea dispozitivelor din punctele de blocare a traficului rutier.

Cu ocazia planificării activităţilor, s-a avut în vedere să fie folosit tot personalul disponibil, prin rotaţie, la sediul inspectoratului rămânând doar poliţiştii care au asigurat serviciile şi echipele de cercetare, fiind constituite şi rezerve pentru înlocuirea poliţiştilor din punctele de blocare, în caz de nevoie.

Pe lângă activităţile desfăşurate în filtre, poliţiştii s-au implicat şi în următoarele activităţi:

– salvarea persoanelor aflate în dificultate şi deblocarea autovehiculelor rămase înzăpezite;

– conducerea persoanelor rămase în punctele de blocaj către spaţiile de cazare sau alte spaţii puse la dispoziţie de autorităţile publice locale sau instituţii publice;

– facilitarea accesului mijloacelor de intervenţie ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, SMURD, Electrica etc.;

– identificarea cazurilor medicale şi semnalarea acestora la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi transportarea bolnavilor până la cel mai apropiat punct de acces al ambulanţelor;

– deblocarea căilor de acces în interiorul unor localităţi din mediul rural, alături de factorii responsabili.

 

Media zilnică a efectivelor angrenate în activităţi a fost de 510 poliţişti, cu 126 de autovehicule.

De asemenea, în zilele de 26 şi 29 ianuarie, când Administraţia Naţională de Meteorologie a emis şi pentru judeţul Buzău avertizarea COD ROŞU, au fost suplimentate forţele care se aflau în filtrele rutiere, cu rolul de blocare –restricţionare a traficului, dar şi pentru alte misiuni operative, asigurându-se, totodată, rezerve de intervenţie la sediile principalelor structuri ale inspectoratului.

 

De la moasa comunala…la dadaca ori cautatori de suflete inghetate

La data de 26 ianuarie, şeful Postului de poliţie comunal Robeasca s-a deplasat în timp util la o locuinţă din satul Moşeşti, unde se afla o tânără care intrase în travaliu.

Întrucât pe raza comunei nu exista personal specializat în acordarea îngrijirilor necesare specifice acestei situaţii, iar accesul în comună nu era posibil din cauza căderilor masive de zăpadă şi viscolului, poliţistul a rămas împreună cu tânăra aproximativ 18 ore, a discutat cu ea pentru a nu intra în panică şi a pune în pericol sarcina şi a menţinut în permanenţă, telefonic, legătura cu personalul medical de specialitate care se îndrepta către femeie.

Poliţistul a plecat după ce tânăra a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila.

La data de 26 ianuarie, în jurul orei 19.00, printr-un apel la 112, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vadu- Paşii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un localnic în vârstă de 22 de ani a plecat de la domiciliu în jurul orei 16.00 şi nu a mai revenit.

În baza datelor obţinute imediat după primirea sesizării, au fost organizate două echipe formate din 12 poliţişti, care au pornit în căutarea persoanei dispărute.

Totodată, s-a solicitat sprijinul autorităţilor locale, care au pus la dispoziţie două utilaje ce au facilitat deplasarea în condiţii de zăpadă abundentă şi viscol.

După aproximativ o oră, tânărul a fost găsit de una dintre echipele care acţiona pe traseul din zona albiei râului Buzău.

* La data de 27 ianuarie, două femei însărcinate din satul Mărgineanu, comuna Mihăileşti, în vârstă de 23 şi 38 de ani, au fost transportate de şeful Postului de poliţie comunal Mihăileşti de la locuinţele lor până la DN2 E85, unde au fost preluate de ambulanţe şi transportate  la maternitatea Buzău.

* La data de 27 ianuarie, un echipaj de poliţie rutieră a preluat două cazuri medicale din comuna C.A. Rosetti – o minoră în vârstă de 8 ani, diagnosticată cu apendicită acută şi un minor în vârstă de 5 ani, diagnosticat cu laringită şi febră de peste 38 de grade, întrucât ambulanţa medicală nu putea ajunge la faţa locului.

Cei doi minori au fost transportaţi, însoţiţi de asistentul medical din comună şi mama unuia dintre ei, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.

* În ziua de 28 ianuarie, efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au sprijinit lucrătorii Ministerului Apărării Naţionale, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău în activitatea de deblocare a căilor de acces şi a locuinţelor din comuna Glodeanu Siliştea.

O activitate similară s-a derulat şi pe raza comunei Vadu Paşii.

* În ziua de 30 ianuarie, poliţişti din cadrul Secţiei 13 poliţie rurală Smeeni, împreună cu autorităţile locale, au luat măsurile ce s-au impus pentru asigurarea condiţiilor de aterizare a unui elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie şi au asigurat transportul unei persoane în vârstă de 75 de ani, dintr-un sat limitrof până la locul de aterizare.

* La data de 30 ianuarie, din iniţiativa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au participat la o misiune umanitară ce a constat în distribuirea de alimente puse la dispoziţie de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău, localnicilor din Brădeanu, Mitropolia şi Scutelnici.

Misiunea a fost executată pe calea aerului, cu o aeronavă a Inspectoratului General de Aviaţie, întrucât drumurile către localităţile respective erau impracticabile din cauza căderilor masive de zăpadă şi viscolului ce au afectat judeţul Buzău în acea perioadă.

Titi Petre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings