RAMNICENII SE INTREC IN DOSARE PENALE

In urma activităţilor întreprinse de poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţieipolitia rm sarat municipiului Rm. Sărat sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat, a fost dispusă începerea urmăririi penale, de către procuror, faţă de noua persoane cu vârste cuprinse între 28 şi 59 de ani – şapte din Rm. Sărat, iar celelalte din comunele Boldu şi Grebănu.

Cei în cauză sunt cercetaţi în dosare penale instrumentate de poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor Rm. Sărat, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi Legea nr. 59/1934 asupra CECULUI şi a infracţiunilor de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi înşelăciune.

Într-unul dintre dosare, o femeie în vârstă de 62 de ani – administrator al unei societăţi comerciale – este bănuită că ar fi calculat, înregistrat, reţinut şi nu ar fi virat la bugetul statului impozite şi taxe cu reţinere la sursă pentru anul 2013, în valoare totală de 125.762 de lei.

Într-un alt caz, o râmniceancă în vârstă de 44 de ani este bănuită că, în calitate de casier la un punct de lucru din Rm. Sărat al unei firme, ar fi falsificat o foaie de depunere a încasărilor la o unitate bancară în cursul lunii octombrie 2013 şi şi-ar fi însuşit fără drept din gestiune suma de 10.000 de lei, bani pe care i-ar fi folosit în interes personal.

De asemenea, un bărbat de 59 de ani din Rm. Sărat este bănuit că, în perioada 2010 – 2012, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi achiziţionat echipamente de protecţie de la un agent economic din Bucureşti, în valoare de 141.610 lei, pentru plata căreia ar fi emis mai multe file CEC fără a avea la tras disponibilul (art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 ).

Poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Sărat continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, în toate dosarele ce le vizează pe cele noua persoane, în vederea documentării tuturor aspectelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings