POLITISTI IN LOC DE CARTE
Vineri, 15 februarie, de la ora 11.00, ofiţeri ai Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău vor participa la evenimentul intitulat „Biblioteca Vie”, organizat la Colegiul Economic Buzău. Activitatea se desfăşoară în cadrul proiectului de consiliere şi orientare profesională „Îmi hotărăsc singur viitorul”iniţiat de Colegiul Economic Buzău, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău fiind unul dintre parteneri. Proiectul are drept scop familiarizarea tinerei generaţii cu piaţa forţei de muncă, elevii fiind ajutaţi să îşi identifice interesele, aptitudinile şi modul în care le pot valorifica pe piaţa muncii, inclusiv în cadrul profesiei de poliţist.
„Biblioteca Vie” este o metodă preluată din educaţia non-formală. Activităţile sunt organizate ca într-o bibliotecă, unde oamenii interesaţi împrumută cărţi, le citesc şi le returnează, însă într-o manieră inedită în care „cărţile” sunt înlocuite cu persoane din spaţiul public, acestea fiind invitate să vorbească despre profesia pe care o reprezintă.
„Citirea” lor presupune dialogul „cititorului” cu acestea pentru o perioadă de timp, individual sau în grupuri de maxim trei persoane.
Timp de două ore, „cărţile” îşi vor deschide paginile pentru „cititorii” lor şi le vor împărtăşi din experienţa profesională şi de viaţă, istorisind poveşti adevărate, dând „cititorului” o experienţă unică de învăţare.
Proiectul vine în întâmpinarea elevilor de a intra în contact cu specialişti din diferite domenii de activitate, de a le cunoaşte specificul activităţii şi poveştile de succes, pentru a demonta stereotipurile asociate unor profesii. Tinerii trebuie să ştie că înainte de a-şi alege drumul în carieră, în primul rând trebuie să se descopere pe sine şi să facă lucruri corespunzătoare vârstei lor, care să nu le pună siguranţa personală şi dezvoltarea în pericol.