January 26, 2025

NE MODERNIZAM SI NOI, CU PNDL II

0
scoala movila

Banii vin, iar Sacalii trebuie sa dispara!

NE MODERNIZAM SI NOI, CU PNDL II

 

Organizația județeană a PSD Buzău anunță că suma totală a finanțării obiectivelor și proiectelor aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 – PNDL II, în județul Buzău se ridică la 747,576,988.07 lei, reprezentând un total de 131 de proiecte.

Prin acest program sute de mii de locuitori ai județului nostru vor beneficia de condiții mai bune viață, desigur, o dată cu finalizarea lucrărilor, urmare a faptului că banii alocați vizează cu prioritate rezolvarea nevoile comunităților  privind construcția-modernizarea de creșe, grădinițe, școli și unități sanitare, alimentarea cu apă,  rețeaua de canalizare, construcția, amenajarea ori modernizarea drumurilor.

Practic, în județul Buzău vor beneficia de finanțare 34 de unități de învățământ, inclusiv Colegiul Național „Mihai Eminescu” din municipiul Buzău și Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu-Sărat, care sunt totodată și monumente istorice. Aproximativ  178 de milioane lei vor fi alocate modernizării a doua drumuri județene (DJ 204C și DJ 203L), 284 de milioane lei pentru străzi și drumuri comunale și 17 milioane pentru poduri și podețe. De asemenea, vor fi alocați bani pentru iluminatul public și vor beneficia de fonduri 17 unități sanitare, 29 de sisteme de apă și canalizare.

Din acest moment revine primarilor fiecărei localități (indiferent de culoarea politică) responsabilitatea de a întocmi sau completa documentația legală necesară proiectelor aferente, pentru ca toate aceste fonduri să ajungă acolo unde este nevoie de ele.

La nivel național, PNDL 2 înseamă un La nivel național, PNDL 2 înseamă un efort de 30  de miliarde lei, angajat până în anul 2020. Pentru prima dată  fondurile de dezvoltare sunt distribuite pe baza unei formule matematice echilibrate, nepartizane politic, care a luat în considerare, în primă etapă, alocarea fondurilor pe județe și apoi repartizarea în interiorul acestora. În formula alocării acestor fonduri au fost  patru indicatori luați în calcul: numărul de localități din județ, populația județului, suprafața județului și impozitul pe venit încasat pe județ. Astfel, în cadrul PNDL II, raportul dintre județul care primește cei mai mulți bani și județul care primește cel mai puțin este de 2,4, realitate care demostrează asigurarea  unei finanțări echilibrate la nivelul întregii țări, în beneficiul tutoror cetățenilor.

Lista completă a obiectivelor și proiectelor PNDL 2 pentru județul Buzău poate fi consultată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale http://www.mdrap.ro/lucrari-publice/pndl/-8564

…TOTUSI…

In urma cu cativa ani, judetul Buzau obtinuse o serie de finantari pentru reabilitari de scoli, gradinite etc. Doamne, ce primari fericiti, iar Elena era numai buna de pus la icoana. S-a intamplat ca rotitele angrenajului structural sa se invarta invers, firmele constructorilor sap ice una cate una, lucrarile sa ramana la faza de parasire intentionata, iar primarii in pragul disperarii. In cele din urma, dupa ani si ani, parte dintre scoli s-au pus in functiune cu bani de la consiliile locale, in timp ce altele au ramas simple exponate ce pot intra in patrimonial Muzeului Judetean.

Speram ca a trecut cosmarul din slagarul(”Cand era Elena tare, am obtinut finantare, cand Elena a picat, am intrat intr-un…”) cantat pe bani publici pe toate scenele judetului, scene ornate cu mici si carnati subtiri

Concluzia este simpla: PSD trebuie sa invete din geselile altora pentru ca banii vin cu greu iar Sacalii abia asteapta sa-I insface!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings