Morisca stricata
Prejudiciu de aproximativ 90.000 de lei cauzat bugetului de stat prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operaţiuni fictive
Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală împotriva unui bărbat în vârstă de 68 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Cel în cauză este suspectat că în perioada 2007 – 2012, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale a înregistrat în actele contabile ale societăţii aprovizionări cu mărfuri alimentare şi nealimentare în valoare totală de 300.374 de lei pe baza unor facturi fiscale emise în numele unor firme cu sediile pe raza municipiului Bucureşti, care însă nu confirmă realitatea derulării acestor relaţii comerciale ori care sunt inactive sau neînregistrate în scopuri de TVA.
În acest mod, administratorul ar fi dedus în mod nelegal, prin înregistrarea acestor aprovizionări fictive, T.V.A. în sumă de 61.512 lei şi s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 28.257 lei.
Poliţiştii de investigare a fraudelor continuă cercetările şi întreprind activităţi pentru recuperarea prejudiciului cauzat, în valoare totală de 89.769 de lei.