MIRACOLUL DE LA SMEENI
În prima zi de vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă a fixat în calendar sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, un bun prilej pentru credincioşi de a pleca în pelerinaje la biserici unde se spune că ar exista izvoare binefăcătoare.
Potrivit Bisericii, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate, însă Leon caută şi nu găseşte nici un izvor. Atunci, Maica Domnului îi spune: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon găseşte un izvor din care îi va da orbului să bea, îi va spăla faţa cu această apa, iar orbul va începe să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. În ţara noastră, mai multe aşezăminte monahale au hramul Izvorul Tămăduirii, printre ele aflandu-se si MIRACOLUL DE LA SMEENI.
Acest fenomen cuprinde doua etape de varf. Istoria „miracolului” incepe in anul 1926 cand, un un izvor atrăgea mii de pelerini de pretutindeni, după ce presa a răspândit vestea că poate vindeca orice boală. Ştirea despre izvorul miraculos, cum titrau ziarele din 1926, a ajuns în toate colţurile ţării, iar la scurt timp localitatea s-a transformat în loc de pelerinaj pentru oameni bolnavi sau pentru rudele unor oameni răpuşi de suferinţe şi care sperau în caracterul divin al apei. Revenirea in atentia pelerinilor s-a facut in anul 1990, dupa acea incercare de descatusare din epoca ceausestina. Si asta s-a intamplat imediat dupa sarbatorirea Pastelui din acel an. A doua perioada de avant catre miracol a fost declansata tot cu ajutorul presei, in mod expres subiectul fiind tratat cu responsabilitate de cotidianul Opinia de la acea vreme.
La fel ca in 1926, necazurile, problemele si durerile oamenilor, puterea tamaduitoare a apei de la Smeeni a intrat si in atentia speculantilor care au reusit, cam dupa trei ani, sa disipeasca ideea de binefacere si sa o raspandeasca pe cea de afacere combinata cu contrafacere. Profitorii au castigat, putini la numar. Altii au pierdut, punand la socoteala enoriasii, increzatorii in minunile apei si, nu in ultimul rand ,turismul, tinand cont de faptul ca toate drumurile spre Constanta treceau pe la Smeeni.