CAND INCETEAZA UMILIREA PROFESORILOR?
Cand este vorba de gasirea unor vinovati, cei mai multi arata cu coada ochiului spre cancelariile din scoli. Cei drept, o parte din vina o poarta si cadrele didactice care sunt neputinioase. Mai mult nu pot face. Insa, principalii vinovati sunt parintii, apoi elevii, sistemul si, abia in ultimul rand, oamenii de la catedra.
“I-am luat masina, i-am luat calculator, ii dau bani zilnic, asta este educatia pe care pot sa o dau copilului meu”, sunt justificarile unui parinte vizavi de fiul sau, un tinar care nu a implinit 18 ani si se plimba prin municipiu cu BMW-ul sau cel nou. Asta da educatie ! Oare ce mai poate face un profesor cand elevii arunca in el cu scaunul de la catedra ? Ce poate face o profesoara cand este scuipata non-stop de elevii din clasa? Ce poate face un profesor cand elevii ii smulg ochelarii de pe nas si-i calca in picioare ? Acestea sunt doar cateva dintre cazurile ajunse aproape de extreme petrecute in liceele din invatamantul buzoian. Profesorul nu poate face decat sa anunte conducerea unitatii de invatamant. Se poate dispune exmatricularea elevului… Si de aici incepe sa intre in joc parintele. Alearga de la un partid la altul, de la o pila la alta ca sa-si salveze odrasla. Apoi presa intra in alerta pentru abuzurile profesorilor, copii sunt niste sfinti… Si atunci intervine o intrebare fireasca: unde ati fost domnilor parinti pana acum ?
Simularea examenului de maturitate demonstreaza foarte clar care este starea invatamantului la aceasta ora: la limba şi literatura română au promovat puţin peste jumătate din candidaţii buzoieni, mai exact 61,47 la sută, iar la matematică, doar 19,64 la sută dintre liceeni au luat note peste 5. Mai mult, în Buzău există nu mai puţin de 7 licee în care, dacă mâine s-ar da Bacalaureatul, niciun elev nu este în stare să obţină nota 5. De menţionat că la liceele în cauză, cu promovabilitate de 0 la sută, nu au susţinut simularea un număr redus de candidaţi. Indiferent de soluţiile care ar mai putea schimba ceva până la Bacalaureatul adevărat, un lucru este cert: în momentul de faţă, cu patru luni înainte de Bac, acesta este nivelul real de pregătire al viitorilor absolvenţi buzoieni de liceu.