BAIETII VESELI, PLINI DE TRISTETE
În această dimineaţă, poliţiştii au efectuat 10 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Buzău, la membrii unei grupări infracţionale şi la locuinţele unor suspecţi care se sustrăgeau cercetărilor într-un dosar de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. / În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au descoperit mai multe plicuri ce conţineau produse susceptibile a avea efect psihoactiv.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, cu sprijinul ofiţerilor Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.), au documentat activitatea infracţională a unei grupări formate din şapte membri, care comercializau, pe raza municipiului Buzău, produse susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Astfel, în această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au efectuat şase percheziţii domiciliare la locuinţele mai multor suspecţi, situate în municipiul Buzău şi municipiul Bucureşti.
Membrii grupării, cu vârste între 18 şi 33 de ani, toţi din Buzău, sunt suspectaţi că se aprovizionau, fie direct, fie prin comenzi on-line pe internet, cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, de la persoane din municipiul Bucureşti, după care porţionau marfa, o cântăreau, o ambalau şi o comercializau pe raza municipiului Buzău, în schimbul unor sume cuprinse între 20 şi 40 de lei. Cu banii obţinuţi în urma acestor activităţi, suspecţii ar fi achiziţionat trei autoturisme.
În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au găsit şi ridicat mai multe plicuri ce conţineau produse susceptibile a avea efect psihoactiv, totodată fiind indisponibilizate 3 autoturisme.
Membrii grupării au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun.