ALT COD ROSU ?
Zapada face in continuare probleme, marti. Vicepremierul Liviu Dragnea a anuntat ca este posibila instaurarea unui nou cod rosu, miercuri, iar scolile din Bucuresti si din judetele ce vor intra din nou sub avertizare cod portocaliu vor ramane inchise.
Pe parcursul zilei, drumarii muncesc pentru a redeschide circulatiei mai multe drumuri nationale. Totodata, cursurile sunt intrerupte complet in 12 judete si in Bucuresti, marti, si sunt suspendate partial in alte 8 judete.
In plus, de miercuri, meteorologii anunta ca se intoarce vremea rea si vom avea din nou cod portocaliu de viscol, valabil pentru 14 judete, intre orele 06.00 si 23.00. Alte 12 judete se vor afla sub avertizare cod galben.
Codul portocaliu atenţionează că „viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente şi viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60…70 km/h, iar în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea vor fi rafale de peste 70…80 km/h. Prin urmare, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m. În sud-estul Dobrogei, la începutul intervalului, vor fi ploi şi lapoviţe şi se va depune polei, arată ANM.