Tabăra de copii Poiana Pinului a fost transferată Consiliului Judeţean
Actiunea a fost posibila prin efortul parlamentarilor liberali de Buzău
Prezentam pozitia deputatului George Scutaru, liderul grupului parlamentar liberal:”Apreciez şi salut decizia Guvernului care a inclus tabăra şcolară Poiana Pinului, comuna Tisău, în lista obiectivelor ce vor fi preluate în administrarea Consiliului Judeţean Buzău, de la Ministerul Tineretului şi Sportului.
Acest lucru a fost posibil prin acceptarea de către Executiv a amendamentului pe care l-am depus pe proiectul descentralizării alături de colegii mei parlamentari liberali din judeţ, doamna senator Doina Tudor si domnii deputati Titi Holban si Erland Cocei, în urma consultărilor pe care le-am avut la nivel local cu Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, domnul Cristi Bîgiu. Această reusită arată excelenta colaborare de la nivelul echipei liberale buzoiene.
Noi am propus în amendament ca tabăra de la Poiana Pinului să revină în administrarea autorităţii locale judeţene si mă bucur că am reusit să convingem Guvernul că astfel tabăra va fi mai bine administrată, în folosul tinerilor din întreaga tară. Acest centru de agrement buzoian va beneficia de noi oportunităţi, fiindcă realitatea a dovedit că autoritătile locale se implică mult mai eficient în buna administrare a patrimoniului si cunosc mult mai bine problemele cetătenilor.
Proiectul descentralizării pentru care Guvernul USL şi-a angajat răspunderea în Parlament, în şedinţa comună care a avut loc, marţi 19 noiembrie, reprezintă un act fundamental pentru eficientizarea şi modernizarea administraţiei publice, un pas important în direcţia apropierii administraţiei de cetăţean, cu toate responsabilităţile ce decurg de aici pentru zona administrativă.
Trebuie să înţelegem că, în acest proces al descentralizării, nimeni nu pierde sau câştigă ceva, în detrimentul sau în favoarea celeilalte părţi. Nivelul central prea sufocat de cheltuieli nu poate sustine toate aceste obiective locale, iar acolo unde există voinţă şi pricepere din partea autorităţii locale judeţene este de recomandat să le fie oferite pârghiile pentru a prelua şi gestiona punctual aceste obiective”.