March 23, 2025

SENATOR SBIRNEA, INTERPELARE PE TEMA PERSOANELOR DESCURAJATE

0
sbarnea romania

Problemele cu care se confruntă persoanele fără loc de muncă în perioada pandemiei sunt mult mai grave în mediul rural, este de părere senatorul social-democrat de Buzău Liliana Sbîrnea. Ea a adresat, în plenul Senatului, o întrebare ministrului Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, căreia îi cere să pre­zinte setul de acțiuni pentru rezolvarea acestei probleme, măsuri care ar trebui să se adreseze, cu precădere, categoriei de persoane descurajate în a-și căuta un loc de muncă.

„În Interpelarea pe care am adresat-o, în plenul Se­na­tului Ministerului Muncii și Protecției Sociale, am ridicat una dintre proble­mele acute cu care, de la începutul pandemiei și până acum, se confruntă persoanele fără loc de muncă. Iar situația în mediul rural și orașe mai mici este cu atât mai gravă! Vorbim de faptul că zeci de mii de oameni, mai precis, 144.877, sunt complet descurajați în    a-și mai căuta un loc de muncă, în principal din cauza unor factori precum: au crezut că nu există locuri libere sau nu au știut unde să caute; nu se simt pregătite profesional; cred că nu vor găsi de lucru din cauza vârstei; au căutat altădată și nu au găsit; calitatea pieței de muncă a scăzut drastic din cauza preponderenței locurilor de muncă plătite cu salariu mi­nim sau a contractelor de muncă cu ca­racter temporar.

Este datoria Ministerului Muncii să ofere toate măsurile de sprijin pentru aceste persoane care au nevoie de un suport concret și coerent, motiv pentru care am solicitat să ni comunice în vederea analizei setul de acțiuni pentru ca această problemă deosebit de importantă să își găsească rezolvarea”, a scris senatorul Liliana Sbîrnea pe pagina sa oficială de Facebook.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings