Evenimente 

SCURT SI LA OBIECT…

Putem spune ca luna octombrie a fost plina de informatii, discutii si pareri legate de pensiile militare.  Fiecare si-a dat cu parerea, interesat sau nu, fiecare a incercat sa abordeze subiectul functie de unghiul din care se afla asezat:din stanga sau din dreapta. Problematica a fost lamurita, in stilul caracteristic, adica scurt si la obiect, de deputatul Marcel Ciolacu, presedintele Camerei Deputatilor.

Pensiile militare nu sunt pensii speciale. A fost un subiect asupra caruia s-a insistat de Ziua Armatei. Mesajul a fost transmis de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, în alocuțiunea susținută în prezența unor veterani și rezerviști adunați la manifestările organizate pe Calea Euroilor.

Subiectul a fost reluat și în conferința de presă susținută de reprezentanții partidului social democrat câteva minute mai târziu. Liderul PSD Buzău a subliniat că partidul din care face parte susține acordarea pensiilor militare.

„ Dar să nu confundăm pensiile militarilor, punându-le în același coș, considerându-le pensii speciale. Sub nicio formă noi nu o să votăm această modificare și, dimpotrivă, o să susținem pensiile militare, ale unor oameni care își servesc patria cu demnitate și onoare. De fiecare dată ne face plăcere să fim alături de ei, dar când este vorba să schimbăm anumite inechități, pornim într-un discurs demagogic gratuit și care, deja, depășește și creează niște tensiuni sociale.”

Deputatul Marcel Ciolacu a ținut să precizeze că niciun parlamentar PSD de Buzău nu primește pensie specială.

Related posts

Leave a Comment

Privacy Policy Settings