ROMASCANU SPRE TINTA…TOMA DREPT LA TINTA…
Organizatia judeteana PSD Buzau a anuntat care-i este tinta la scrutinul pentru alegerea presedintelui: locul I pe tara. Anuntul a fost facut vineri, 18 octombrie, ora 11.43, de senatorul Lucian Romascanu, fost ministru peste cultura romaneasca, cel care va cuvanta si se va tine de cuvant in relatia cu presa si implicit sa fie transmitatorul de mesaje catre buzoienii ramasi loco si nu numai.
Daca ar fi sa fiu incarcat de rautate, as spune ca numai un Orb(an) nu vede ce s-a schimbat in bine, in Buzau, in ultimii trei ani. Iar atunci cand spunem Buzau, suntem obligati sa facem referire de la municipiu resedinta de judet pana la ultimul satuc. Au intrat atat de multi bani in judet incat s-au mirat si cei care au facut socoteala: in ultimii trei ani, de trei ori mai mult in ultimii 30 la un loc. Chiar daca s-a intamplat aceasta intamplare, nemultumiti sunt cu duiumul. Si au dreptate. Daca nu faci nimic, atunci nu exista nemultumiti…Si tocmai aia care care au umplut judetul de vid sar cu clanta…
Primarul Buzaului,Tomiţă (alintul nu-mi apartine, este preluat de confratii mesageri pentru informatiile adjudecate dupa ureche), prezent langa senatorul Romascanu, a recunoscut in gura mare: „Daca s-a facut ceva prost in guvernarea asta PSD, aceasta a fost proasta informare, comunicarea unor rezultate bune”. Cu alte cuvinte, gura lui Tomiţă adevar graieste!
La conferinta de presa despre care se face vorbire, au fost prezenti, pe langa primarul Toma si senatorul Romascanu, deputatul Sebastian Radu, vicepresedintii CJ Adrian Petre si Romeo Lungu, viceprimarul Ionut Apostu si consilierul municipal Florin Artene.
Urmatoarea intalnire, vineri 25 octombrie. Poate atunci va aparea si acel zvâc atăt de util intr-o comunicare cu bataie…Degeaba muncesti, ai rezultate…dar nu stii sa-ti vinzi marfa…