February 16, 2025

Proxeneți care duceau fete în Germania, Austria și Anglia, săltați de poliție

0
Captură de ecran 2025-01-09 172822

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Buzău, au făcut, miercuri, 19 percheziţii domiciliare, în judeţele Buzău, Ilfov şi Hunedoara, la 12 persoane, cu vârste între 20 şi 43 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi proxenetism în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării ar fi racolat 21 de tinere vulnerabile, pe care le-ar fi trimis în Anglia, Germania şi Austria să se prostitueze pentru a beneficia apoi de banii obţinuţi în acest fel de fete.

Persoanele cercetate ar fi acționat în mod coordonat, colaborând constant în identificarea locațiilor și organizarea transportului victimelor.

Pentru a se asigura că vor intra în posesia sumelor de bani, iar activitatea infracțională se desfășura eficient, membrii grupării de criminalitate organizată ar fi locuit împreună cu persoanele vătămate sau în imobile situate în apropiere.

În urma celor 19 percheziții efectuate, în județele Buzău, Ilfov și Hunedoara, au fost descoperite și ridicate 12.650 de euro, 96.700 de lei, unități de stocare a datelor, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.

De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a 7 imobile, evaluate la peste 500.000 de euro și a 8 autovehicule, în valoare de aproximativ 150.000 de euro.

La data de 8 ianuarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău au dispus reținerea a 9 persoane și a fost dispusă măsura controlului judiciar față de alte 3 persoane.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău, cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor reținute.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploiești și București, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, Inspectoratului de Poliție Județean Buzău și al jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Buzău, Ilfov, Prahova și Hunedoara.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings