February 7, 2025

Prefectul, pe placul lui Toma în „lupta” cu Carmen Ichim

0
demitere

La una dintre primele sedinte ale CLM Buzau, primarul Toma, in stilul inconfundabil, acuza de incompetenta mai multi colegi de partid, printre care si medicul veterinar Danut Pale, pe atunci membru CA intr-o societate a Primariei. La alegerile parlamentare din 2016, „incompetentul” Pale a iesit deputat, iar un an mai tarziu a fost ales vicepresedinte in Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

In ziua de Sf.Ilie, prefectul de Buzau, aduce acuzatii grave fostului prefect Carmen Ichim si o acuza de incompetenta. Mai mult, prefectul Leonard Demian, a solicitat demiterea doamnei Ichim de la conducerea Garzii de Mediu Buzau.

De aici se poate concluziona ca „incompetenta”, din toamna, sa fie senator de Buzau? Oricare va fi concluzia, se anuta o toamna tare fierbinte…

Iata mesajul transmis, astazi de prefectul de Buzau:

Semnalul de alarmă pe care l-am tras săptămâna trecută nu ascunde rele intenții sau interese. Cazul de la Râmnicu Sărat nu este singular. Acolo este o anchetă în desfășurare, dar ce am constatat la fața locului este grav. Ancheta pe care o derulează organele abilitate va stabili cu exactitate proporțiile situației care trenează în acea zonă, iar vocile locuitorilor din Cartierul Parhon din Râmnicu care se plâng de mirosul insuportabil și de mizerie stau mărturie că acolo chiar vorbim de un dezastru ecologic. Această relaxare cu care este tratat cazul de la Râmnicu Sărat și cu care se încearcă declinarea responsbailității este în antiteză cu interesul manifestat la izbucnirea pandemiei de coronavirus în cazul taberei Arbănași.

Dar dezastrul ecologic din județul Buzău este de mari proporții și fac aceste afirmații având la bază probe. În urma unor controale tematice desfășurate de echipe ale Instituției Prefectului în mai multe comune ca urmare a numeroaselor sesizări de la cetățeni am descoperit mormane imense de deșeuri aruncate pe câmpuri. Vernești, Siriu, Pănătău sau Calvini sunt localități aproape sufocate de gunoaie și în care autoritățile nu depun eforturi pentru a menține mediul curat și au găsit ca soluție îngroparea deșeurilor.

În toate aceste situații, Garda de Mediu își arată ineficiența, pasează responsabilitatea și, în loc să tragă la răspundere vinovații și să ia măsuri, încearcă să ascundă neregulile. Aici vin din nou cu un exemplu din localitatea Beceni, unde comisarii de mediu au avut drep scop schimbarea declarației unui localnic care s-a adresat instituțiilor centrale după ce a constatat că primăria din comună depozitează gunoiul menajer pe un teren viran, apoi incendiază aceste gunoaie. Totodată vidanja primăriei deversează regulat în pârâul Slănic dejecțiile colectate contracost din fosele cetățenilor.

Interesul ”fardat” pe care îl manifestă conducerea Gărzii de Mediu față de poluarea din județul nostru trebuie să înceteze și de aceea am cerut demiterea doamnei Carmen Ichim de la conducerea Comisariatului Județean de Mediu Buzău pentru incompetență.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings