NU DA VINA PE COPII…

Edilii municipiului Buzău au construit pentru tinerii amatori de sporturi extreme un skatepark profesionist, realizat la standarde moderne. Noul skatepark din Parcul Tineretului, o investiție a municipalității de 390.000 lei, a fost inaugurat, vineri, în prezența primarului Constantin Toma, a viceprimarului Andrei Neder, precum și a unui grup de copii amatori de sporturi extreme. Este vorba, de fapt, de grupul de copii căruia i se datorează demararea investiției, dar și concepția acestuia.

Primarul Toma a povestit că, în urmă cu aproximativ șapte luni, a primit o scrisoare din partea acestor copiii, cu care ulterior s-a întâlnit în locul unde acum se află noul skate-park. „Ne-au atras atenția că vechiul skate-park era foarte uzat, punea în pericol activitatea sportivă a copiilor de aici; l-am oprit imediat și am ales ca soluție să facem un altul, un alt proiect. Partea de noutate este că, la acest proiect, arhitectul a lucrat împreună cu copiii, și ce au vrut copiii, aceea a ieșit”, a spus Constantin Toma.

Misiunea de a duce la duce la indeplinire doleantele copiilor a revenit viceprimarului Andrei Neder. Acesta spune că pisesele aflate acum în skate-park reprezintă doar prima parte a investiției: „Proiectul Primăriei Buzău a fost realizat în colaborare foarte strânsă cu acești copii, care vor beneficia de piesele existente astăzi aici. Noi sperăm să fie doar începutul, sperăm ca, în timp, să apară și alte piese, la fel de sigure, la fel de frumoase și la fel de moderne. Noi predăm astăzi parcul lor, sperăm să se bucure de el cât mai mult timp, cât mai mulți copii să vină să se joace aici”, a spus Neder.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings