March 23, 2025

Motivele reale ale demisiei doctorului Anastasiu

0
anastasiu

Unul dintre cei mai apreciati chirurgi din tara, medicul Marius Anastasiu a renuntat la functia de manager aanastasiu celei mai mari unitati spitalicesti din judet. Motivatia, una pertinenta, in fata punand motive personale. Membru al Societăţii Europene de Chirurgie Digestivă și al Societăţii Internaţionale de Chirurgie şi Gastroenterologie, medicul Anastasiu a fost numit în funcţia de director al Spitalului în luna august a anului trecut. Numirea s-a făcut prin dispoziția președintelui Consiliului Județean, Cristi Bâgiu. Dupa numai sase luni de la numire a avut o perioada extrem de stresanta, perioada in care unii incercau sa-i puna in carca cazul copiilor legati de paturi. In fine, medicul Anastasiu a iesit, din circuitul publicistic, cu fata curata, dar cu sufletul frant. A mai rezistat doar pana la sfarsitul saptamanii trecute si cum weekend-ul a fost un sfetnic bun, luni dimineata, si-a depus demisia la Casa Alba. Iata care sunt motivele reale ale demisiei doctorului Anastasiu.

Asa dupa cum am precizat la inceput, medicul Anastasiu era  membru al Societăţii Europene de Chirurgie Digestivă și al Societăţii Internaţionale de Chirurgie şi Gastroenterologie. Chirurgul este invatat sa taie raul de la radacina. A incercat sa opereze raul perpetuu din Spitalul judetean Buzau. A ajuns la concluzia ca, oricat ar insista, operatia nu va reusi. Situatia este mai mult decat cangrenoasa.

Confirmarea celor de mai sus vine din partea grevistilor de astazi si mai ales din spusele unui colaborator al managerului Anastasiu, fostul director medical dr. Victor Ionita: „Cele mai importante lucruri care ar trebui rezolvate ar fi crearea unui cadru legislativ care să stabilească foarte clar poziţia socială şi faptul că nu suntem personal bugetar şi avem o profesie liberală, dar şi alocarea unui buget suficient sănătăţii care să permită obţinerea de către noi a unor venituri corespunzătoare, dar şi deblocarea unor costuri de sănătate ce crează mari disfuncţionalităţi şi, de asemenea, pe această cale posibilitatea de a atrage medici tineri la spitale cum este cel de la Buzău şi de stopare a exodului de personal medical către vest. Vreau să mai adaug că eu şi cu colegii mei îndeplinim această acţiune împotriva convingerilor noastre dar opacitatea guvernanţilor ne obligă să apelăm şi la această formă de protest”, a declarat medicul Victor Ioniţă, reprezentantul Sindicatului Independent al Medicilor Buzău.

Se zvoneste ca va fi numit manager  tanarul medic orelist Cosmin Ursachescu. Sunt sigur ca daca ar mai fi trait socrul sau, regretatul medic orelist Stelian Manole, nu ar fi ageat ideea ca ginerele sau sa intre in groapa cu lei…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings