JUNIORII, CASTIGATORI LA BILBAO

În perioada 5-9 ianuarie 2019, o echipă de juniori din Județul Buzău a participat la un Turneu de fotbal pentru juniori cu vârste cuprinse între 12-14 ani, în Țara Bascilor. Echipa a fost alcătuită din 9 elevi – secția fotbal a Liceului cu Program Sportiv ”Iolanda Balaș Soter” Buzău și un antrenor.

Delegația a fost însoțită de președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, consulul general al României la Bilbao, Marian Popescu și de vicepreședintele Clubului de fotbal Athletic Bilbao, Jose Angel Corres Abasaolo.

Elevii buzoieni s-au împărțit în două echipe, ambele fiind câștigătoare și ocupând, astfel, primele două locuri ale podiumului. Turneul s-a desfășurat pe Stadionul municipal Aitxarte en La Pena – Bilbao, unde au intrat în competiție 5 echipe de juniori.

Această activitate a fost organizată de Consulatul General al României la Bilbao, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie din Bilbao, iar participarea echipei Liceului cu Program Sportiv ”Iolanda Balaș Soter” Buzău a fost posibilă cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.

”Mă bucur că acest turneu s-a încheiat cu o finală românească la Bilbao, ambele echipe care au reprezentat Județul Buzău fiind câștigătoare. Este o modalitate de a-i încuraja pe tinerii sportivi să persevereze în eforturile lor de a se pregăti, de a-i sprijini și de a-i motiva. De asemenea, copiii au avut ocazia să participe și la evenimentele organizate de către Primăria Bilbao cu ocazia celebrării unei sărbători spaniole dedicate copiilor.

Așa cum am mai afirmat, dezvoltarea relațiilor dintre Consiliul Județean Buzău și oficialitățile din Spania, dar mai ales din Țara Bascilor, are la bază stabilirea unor schimburi de experiență în mai multe domenii. Unul dintre ele se referă la organizarea și promovarea participării comune la manifestări sportive, în special pentru juniori. Mulțumesc Consulatului General al României la Bilbao și Clubului organizator pentru că au făcut posibilă organizarea acestui proiect comun.”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

În cadrul acestei deplasări, elevii vor vizita Stadionul San Mames al Clubului Athletic Bilbao și Consulatul General al României la Bilbao, unde vor fi prezenți și Cristian Ganea – jucător Athletic Bilbao, Jose Angel Corres Abasaolo – președintele Camerei de Comerț și Industrie din Bilbao   și Xavier Basanex – director general Bilbao Exhibition Center.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings