HORA, DA! UNIRE, BA!
HORA, DA! UNIRE, BA!
Alexandru Ioan Cuza a rămas în istoria românilor ca făuritor al Micii Uniri și cel care a pus bazele modernității în cele două principate române. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și al Țării Românești, la 5, respectiv 24 ianuarie 1859, a însemnat înfăptuirea așa-numitei politici a faptului împlinit, prin care oamenii politici de la acea vreme urmăreau unirea Principatelor Române și recunoașterea lor de către Marile Puteri europene. Unirea a fost acceptată, însă doar pe perioada domniei lui Cuza, mai exact șapte ani, cât i-a durat serviciul militar. În tot acest timp, Cuza a realizat o serie de reforme care au schimbat în bine principatele și au pus bazele României moderne, așa cum o cunoaștem astăzi.
Miercuri, 24 ianuarie, s-au împlinit 159 de ani de cînd domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ioan Cuza, a sărbătorit primul an al unirii celor două principate române la Buzău. Alexandru Ioan Cuza a fost oaspetele buzoienilor, la mai puţin de două săptămîni de la înfăptuirea unirii dintre Ţara Românească şi Moldova, domnitorul înnoptînd atunci la Episcopie…
Miercuri, 24 ianuarie 2018, ar fi trebuit sa fie primul an au unirii, primul an in care sa aratam ca, indiferent de culoarea politica, suntem romani, suntem buzoieni. Cel putin in simtiri…
Miercuri, 24 ianuarie 2018, in curtea Muzeului Judetean, printre casutele din lemn ramase simple exponate de la Craciun, n-am vazut nici picior de ales din opozitie, ceea ce spune multe. Au fost doar cativa alesi buzoieni din partea puterii, respectiv doi parlamentari, doi consilieri locali, patru consilieri judeteni si directorii din subunitatile Consiliului Judetean, directori dintre care ultimul protapit a ramas lipit in coasta presedintelui Neagu. In schimb, doamna prefect Carmen Ichim, a fost prezenta cu toti colaboratorii si a prezentat mesajul ministrului Carmen Dan.
Mai trebuie spus ca cei care n-au fost prezenti, miercuri, 24 ianuarie 2018, in curtea Muzeului Judetean, au sansa unica de prelua parte din mesajul transmis de actorii Teatrului George Cprian.
Punctul culminant al manifestarii ar fi trebuit marcat de o horă uriaşă care să înconjoare clădirea Muzeului Judeţean. Multi si-au dat mana, putini au ramas in hora…
Asa a fost la Mica Unire…O asteptam pe cea Mare!