EX- PROCUROR, ARESTAT PENTRU INSELACIUNE DE PESTE DOUA MILIOANE DE EURO

Un fost procuror din Dolj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunilor de falsificare de monedă în formă continuată, punere în circulaţie de valori falsificate în formă continuată, înşelăciune în formă continuată şi deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 1200 de bancnote în cupiură de 50 și 10 lei susceptibile a fi contrafăcute.
În ziua de 11 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău au prins în flagrant, pe raza municipiului Iaşi, un bărbat de 44 de ani din judeţul Dolj, imediat după ce plasase 4 bancnote de 10 lei, susceptibile a fi contrafăcute. În urma controlului corporal, asupra bărbatului au mai fost găsite alte 140 de bancnote în cupiură de 10 lei și 15 bancnote în cupiură de 50 lei.
Ulterior, poliţiştii au efectuate 4 percheziții domiciliare în locații frecventate de suspect, ocazie cu care au ridicat în vederea continuării cercetărilor alte 1200 bancnote contrafăcute în cupiuri de 10 și 50 lei, un laptop, o imprimantă, un scanner, folii transparente și alte unelte folosite pentru falsificarea bancnotelor.
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Buzău împreună cu procurorii din carul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în perioada septembrie – decembrie a.c., au documentat activitatea infracţională a bănuitului despre care s-au obținut date și informații că are preocupări în ceea ce privește falsificarea de bancnotă autohtonă în cupiură de 50 și 10 lei și plasarea acesteia în mai multe județe din țară.
Pe parcursul documentării s-a stabilit că suspectul frecventa diferite locaţii din ţară, Cluj, Brașov, Sibiu și Iași, locații care erau în general camere închiriate.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că aparatura folosită pentru falsificarea de bancnotele era păstrată în Cluj, unde revenea periodic pentru a produce falsuri. Odată falsificate, bancnotele erau plasate tot de către bănuit în aproape toate județele din țară, în general în zone aglomerate, profitând de neatenția persoanelor care încasau banii
Barbatul in cauza se numeste Mihai Drăgoi, fost procuror, avocat si executor judecatoresc in Dolj, printre altele, mai este acuzat că, „în calitate de persoană fizică, dar folosindu-se de calitatea sa de executor judecătoresc şi fost procuror, a încheiat cu diverse persoane fizice promisiuni notariale bilaterale de vânzare-cumpărare. Prin acestea promitea să le vândă imobile situate în Craiova, asupra cărora urma să dobândească dreptul de proprietate în baza unor alte promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate de el cu proprietarul SC ST SRL“, au mai explicat anchetatorii.
Problema a fost că unul şi acelaşi imobil a fost promis de inculpat mai multor persoane. Mai mult decât atât, a şi încasat preţul imobilului cu pricina de la mai multe persoane.
Anchetatorii au mai explicat că „prejudiciul total creat prin activitatea infracţională, desfăşurată de inculpatul D.M., se ridică la suma de aproximativ 8.293.171 lei (circa 1.700.000 euro), fiind prejudiciate 32 de persoane vătămate“.
În timpul anchetei, executorul Drăgoi ar fi plecat din ţară. Acesta este şi motivul pentru care procurorii craioveni au cerut şi obţinut, pe 21 martie, arestarea inculpatului pentru 30 de zile.