Duminica a V-a dupa Rusalii

Mantuitorul calatoreste in tinutul Gadarei pentru a-Si arata iubirea pentru poporul ales prin ajutorarea lui in felurite trebuinte. Aici, conform Sfintei Evanghelii de la Matei este intampinat de doi demonizati care traiau printre morminte, “foarte cumpliti, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceasta” (Matei 8, 28) . Oamenii posedati nu mai sunt liberi de vointa, sunt papusi manipulate de diavoli, instrainati de Dumnezeu si de oameni, de aceea este specificat in aceasta Evanghelie locul unde se aflau ei, unde traiau.

De ce sunt oameni posedati, de ce permite Dumnezeu una ca aceasta? Ne spune Sfantul Vasile cel Mare: “fiind vasul intregii rautati, el (satana) a primit si boala pizmei si a invidiat cinstirea noastra. Caci nu a suportat viata noastra fara suparari in rai. De aceea amagind prin viclesuguri si mestesuguri pe om si dorinta ce acesta o avea de a se asemana cu Dumnezeu, si folosindu-se de ea spre inselarea lui, i-a aratat pomul si i-a fagaduit ca va deveni asemenea cu Dumnezeu prin mancarea din acela. Nu a fost creat ca dusman al nostru, ci a devenit dusman al nostru din pizma. Caci vazandu-se pe sine aruncat dintre ingeri, n-a suportat sa vada pe cel pamantesc inaltandu-se la treapta ingerilor prin inaintare”. Dar Dumnezeu a facut si din aceasta lupta a diavolului un prilej pentru noi de a ne intari in bine, cu ajutorul harului dumnezeiesc.

In afara comunitatii in acea perioada erau leprosii si excomunicatii, antisocialii, cei pe care toata lumea ii urau, hotii si criminalii. Iar locul ales de ei sa vietuiasca, printre morminte era un loc necurat, cu miros greu si insalubru. Acestia il intampina zicandu-i: “Ce ai tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme sa ne chinuiesti?” (Matei 8, 29). Acest verset consemneaza toata dragostea Creatorului pentru creatura sa, omul, dragoste continua si neintrerupta de a cuprinde cu lumina tot intunericul si de a topi in bucurie toata intristarea.

Exorcizarea acelor locuri reprezinta curatirea lor, iar ca analogie la botez unde suntem scaldati in numele Sfintei Treimi, iar aici pieirea in apa a acelei turme, reprezinta curatia ce prin apa se da acelor tinuturi: “si iata toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare si a pierit in apa” (Matei 8, 31).

Dar totusi locuitorii cetatii nu se bucura de intoarcerea sanatoasa trupeasca si spirituala a doi semeni, ci se razvratesc, se manifesta prin rautate fata de vindecatorul lor. Omul se apropie de existenta demonica prin lipsa de iubire fata de aproapele, devin infricosatori printre semeni prin rautatea pe care o manifesta cu ei. Sufletul supunandu-se patimilor, preda virtutea deprinderii pacatoase, respinge imparatia lui Dumnezeu si trece sub stapanirea aducatoare de stricaciune a diavolului.

Oricat ar fi omul cazut in noroiul pacatelor si al faradelegilor, tot mai pastreaza in el ceva din sclipirea slavei lui Dumnezeu, la fel cum un banut de aur oricat de adancit ar fi in noroiul drumului poarta efigia emitentului si odata spalat, poate fi repus pe piata. Acea sclipire umana este ceea ce Il atrage pe Hritos la noi. (Parintele Staniloaia in cartea Iisus Hristos sau Restaurarea omului).

Mihail Neicu