CU BORFASII LA INSTANTA

Poliţiştii buzoieni au reuşit destructurarea unui grup infracţional cu preocupări în infracţiuni stradale, comise cuviolenţă – tâlhării

Trei brăileni, bănuiţi de tâlhărie calificată şi complicitate la tâlhărie au fost prinşi de poliţişti la numai câteva ore de la comiterea unei astfel de fapte

În ziua de 9 septembrie a.c., în jurul orei 11.30, o femeie în vârstă de 43 de ani din municipiul Buzău a apelat SNUAU 112 şi a sesizat că, în timp ce se afla în zona Gării din municipiul Buzău, un tânăr i-a smuls lanţul din aur de la gât şi i-a pulverizat o substanţă în ochi.

Din primele verificări efectuate la faţa locului de echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Buzău a rezultat că, incidentul s-a produs pe strada Mărăşti, iar imediat după comiterea faptei tânărul a fugit către strada Colonel Ion Buzoianu, de unde a fost preluat de un autoturism aflat în zonă.

Pe parcursul investigaţiilor efectuate în acest caz, poliţiştii au stabilit că principalul bănuit a folosit acelaşi mod de operare ca în cazul unei alte infracţiuni de tâlhărie comisă în după-amiaza zilei de 8 septembrie a.c., când imediat după comiterea faptei au fost luate măsuri pentru depistarea bănuiţilor.

În acest context, au fost instituite filtre pe principalele căi de acces în judeţ şi pe raza municipiului Buzău, totodată, au fost suplimentate dispozitivele de ordine publică, iar poliţiştii de investigaţii criminale au extins cercetările şi pe raza judeţelor limitrofe.

Autoturismul cu care s-ar fi deplasat bănuiţii a fost reperat pe raza municipiului Brăila de către o echipă din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Buzău.

În urma activităţilor desfăşurate împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, autoturismul respectiv a fost oprit în trafic, la volan fiind identificat un brăilean în vârstă de 25 de ani, care era însoţit de alţi trei tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 27 de ani, toţi din judeţul Brăila.

Cei patru ocupanţi ai vehiculului au fost preluaţi de poliţiştii buzoieni şi conduşi la sediul Poliţiei municipiului Buzău pentru audieri.

Pe parcursul cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul de 27 de ani este principalul bănuit în cazul celor două infracţiuni de tâlhărie, acesta fiind ajutat la comiterea faptei de doi dintre brăileni care îl însoţeau, în vârstă de 25 de ani.

Totodată, poliţiştii au stabilit că bijuteriile sustrase au fost amanetate pe raza municipiilor Ploieşti şi Brăila şi au fost recuperate.

În urma probatoriului administrat de poliţişti, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus continuarea urmăririi penale faţă de tânărul de 27 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată, iar faţă de ceilalţi doi brăileni, în vârstă de 25 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată.

Totodată, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău – Biroul de Investigaţii Criminale au luat împotriva acestora măsura reţinerii şi continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings