BuzăuFest poate ajunge Buzau Fest Best
La începutul lunii viitoare debutează primul festival dedicat întregului județ. Buzău Fest este o manifestare inițiată de Consiliul Județean în ideea de a promova cele mai importante valori turistice și culturale ale Buzăului, în acest sens festivalul urmând să se desfășoare în fiecare an într-o altă localitate de tradiție din județ.
Anul acesta, prima ediție, BuzăuFest va avea loc la Sărata Monteoru în perioada 3-4 iunie. Timp de două zile, buzoienii și spectatori din afara județului vor avea ocazia să urmărească reprezentațiile elevilor Liceului de Artă, ale ansamblurilor folclorice din județ, să se întâlnească cu meșterii populari locali, iar grupurile de acțiune locală (GAL-urile) din județul Buzău vor promova produsele tradiționale din comunitățile pe care le reprezintă.
Iata programul complet al festivalului:
Vineri, 2 iunie 2017 – Buzău
21.00 – paradă cu torțe – Catedrala Episcopală ”Înălțarea Domnului” – Bulevardul Unirii – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Muzeul Județean Buzău.
Sâmbătă, 3 iunie 2017 – Sărata-Monteoru
11.00 – Elevii Liceului de Artă ”Margareta Sterian” (Corul ”Crescendo”, Corul ”Armonii”, muzică clasică instrumentală, muzică vocală tradițională românească)
11.30 – Prezentarea trupelor (Garda Apulum/Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna/Cluj-Napoca și Geto-dacii din Moldova/Iași)
12.00 – 16.00 – Deschiderea taberelor și atelierelor antice (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Întreținere echipamente, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Bucătărie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori)
13.30 – 14.30 – Spectacol Elevii Liceului de Arte ”Margareta Sterian” Buzău (Muzică ușoară, dans modern, momente de teatru)
16.00 – 18.30 – Prezentarea unei școli de gladiatori, dansuri antice/Magna Nemesis, târg de sclavi
19.00 – 20.20 – Ansambluri folclorice din Județul Buzău (”Drăgăicuțele” Berca și ”Plaiurile Mioriței”)
20.30 – 21.30 – Lupte de gladiatori, bătălia de noapte, Barbari vs romani
22.00 – Rugul lui Zamolxe/incinerarea unei căpetenii dacice
Duminică, 4 iunie 2017 – Sărata-Monteoru
10.00 – 12.30 – Ansambluri folclorice județul Buzău (Ansamblurile „Slănicul” și ”Mugurii Siriașului” și ”Izvorașul Cristalin”)
10.00 – 14.00 – Tabere și ateliere antice, marea bătălie, barbari vs romani
10.30 – Concurs de Cross
14.00 – 15.00 – Spectacol Alexandra Panaete, Andreea Baboi, Claudia Colniceanu
15 .00 -17.00 – Spectacol Elevii Liceului de Arte ”Margareta Sterian” Buzău (muzică clasică instrumentală, dans modern, momente de teatru)
18.30 – 19.30 – Elevii Liceului de Arte ”Margareta Sterian” (muzică ușoară, muzică vocală instrumentală românească)
19.30 – 22.30 – Zdob & Zdub, Dora Gaitanovici & Synopsis, Mădălina Manolache
22.30 – Foc de artificii
* În perioada 03-04 iunie un autobuz etajat va efectua curse gratuite, în intervalul 10.00 – 18.00. Traseu: Consiliul Județean Buzău – Sărata-Monteoru