Calendar Crestin Ortodox
BREAKING NEWS

7000 de carti din Buzau, Destin de moldovean

7000 de carti din Buzau, Destin de moldovean
08 Apr
6:50

20 de ani în Siberia – durere, speranță, disperare, desprindere, voință, luptă, curățenie sufletească, purificare prin suferință, libertate, lumină divină. Să învățăm să-i iubim și sa-i iertăm pe cei care ne-au produs suferințe. Pentru a ne crește vibrațiile, pentru a evolua din punct de vedere spiritual, pentru a renaște.

20 de ani în Siberia. Destin bucovinean” – O carte despre destinul unei țărănci bucovinence, autoare a uneia dintre cele mai importante mărturii despre calvarul trăit în Gulagul sovietic. Anița a fost deportată împreună cu cei trei fii ai săi în Siberia, la Cercul Polar, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce Bucovina de Nord fusese ocupată de Uniunea Sovietică. Separată de soțul și de mama bolnavă, pe care nu avea să-i revadă niciodată, a supraviețuit regimului de înfometare, bolilor și muncii într-un mediu extrem de dur, reușind să își crească cei trei fii și să se întoarcă cu ei pe plaiurile natale în 1961. Cartea sa de memorii a fost tipărită abia după 1989, în România, la Editura Humanitas, fiind distinsă cu Premiul „Lucian Blaga” al Academiei Române. A fost tradusă în mai multe limbi de circulație internațională. „După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară.” (Monica Lovinescu).

Cu siguranta, va intrebati ce legatura exista intre cartea in care autorul povesteste ce a patit in Gulagul sovietic si manifestarea de joi petrecuta la Biblioteca judeteana.

Joi, președintele Consiliului Județean Petre Emanoil Nea­gu a fost prezent la Biblio­teca Ju­dețeană „V. Voicu­les­cu“ pen­tru a prezenta rodul unei initiative demarate in martie: colectarea de carte pentru infiintarea unei biblioteci in raionul Dubasari. Alături de Petre Emanoil Nea­gu s-a aflat Constantin Toma, candidatul PSD la Primăria Buzău.

Preșe­din­­te CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu:  „Consiliul Județean Buzău este pe cale să parafeze un acord cu un raion de peste Prut, din Basarabia. Este vorba despre raionul Du­băsari. La ultima vizită pe care am făcut-o acolo, am aflat de la autorități că vor să îi ajutăm să organizeze o bibliotecă de car­te românească, mai ales că acest raion este unul cu pro­ble­me. Am dat curs acestei do­leanțe și am inițiat această acțiune. Mulțumesc Inspectoratului Școlar, profesorilor și elevilor care au donat câte o carte. Mă bucur că s-au strâns peste 7.000 de cărți și urmează ca, în viitoarele săptămâni, să facem deplasarea în raionul Dubăsari“.

Constantin Toma:  „De 1 decembrie l-am rugat pe domnul Emanoil Neagu să primească o delegație importantă din Dubăsari, o dele­gație de primari și consilieri raionali, condusă de președintele raionului, domnul Grigore Policinski. Am fost de mai multe ori acolo. Este un raion care nu are capitala într-un oraș, ci într-un sat, la Coșnița, pentru că Dubăsari este în Transnistria. Așa că trebuie să treci Nistrul să ajungi în acest sat. Oamenii de acolo se simt români, dar, din păcate, cele mai multe cărți acolo sunt în limba rusă, la fel și presa – sunt peste 60 de posturi de televiziune în limba rusă. Această donație de carte va fi una excepțională, mai ales pentru tineri. Eu personal am ales să donez cărți de istorie, de la volume semnate de Neagu Dgiuvara și până la Eminescu“

Candidatul la Primăria Bu­zău a ținut să mai vorbească despre o carte pe care o consideră specială și pe care a inclus-o în donația către tinerii de peste Prut. Este vorba     des­pre volumul „20 de ani în Siberia“ de Anița Nandriș-Cudla.

Facand o paralela intre titlul cartii donate de Constantin Toma si numarul de volume colectate, se poate spune ca s-a colectat cate o carte pentru fiecare zi petrecuta in Siberia. Pentru autoarea cartii 20 de ani în Siberia au insemnat Destin bucovinean. Pentru romanii din Dubasari, cele peste 7000 de volume pot fi reperate ca un Destin de moldovean

Reprezentanții Consiliului Județean vor pleca peste două săptămâni peste Prut, acolo unde vor semna un acord de colaborare cu raionul Dubă­sari.  Delegația buzoiană va do­na, cu această oca­zie, peste 7.000 de volume de carte românească pentru ca românii din raion să deschidă o bibliotecă de carte ro­mâneas­că. Pe lângă cărți vor fi donate și două calculatoare pentru bibliotecă.

« »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *