31 de ONG-URI, PETITIE PENTRU CONSTITUTIE
CE VREA CRIN SI CE VREM NOI!
Un grup important de fundaţii, platforme civice şi asociaţii a redactat o declaraţie comună legată de procesul de revizuire a Constituţiei României, după ce s-a constatat „modul defectuos” în care s-a desfăşurat, până în prezent, procesul de reformă constituţională. Potrivit semnatarilor, organizarea Forumului Constituţional a fost lipsită de transparenţă, împiedicându-se participarea unei importante părţi a societăţii civile la lucrărilor acestui organism de consultare.
Conform aceluiaşi document, Raportul Forumului Constituţional a omis o parte din propunerile făcute, a prezentat eronat lista participanţilor şi poziţiile exprimate la unele sesiuni, a tratat în mod inegal propunerile primite în funcţie de afinităţile ideologice şi personale ale membrilor echipei coordonatoare cu o anumită parte a societăţii civile, a prelucrat în mod subtil prezentarea opiniilor recepţionate astfel încât să cadă într-o lumină mai favorabilă acele idei care corespund filosofiei practicate de coordonatorii Forumului.
Nu în ultimul rând, principalii coordonatori ai Forumului Constituţional s-au autodesemnat ca reprezentanţi ai acestuia în cadrul Comisiei parlamentare comune pentru modificarea Constituţiei, deşi ar fi trebuit, aşa cum se şi anunţase, să aibă loc o rundă de alegeri în acest sens.
Iată DOCUMENTUL INTEGRAL în care sunt prezentate cererile şi soluţiile legate de modificarea Constituţiei
Catre Senatul Romaniei
In atentia domnului Presedinte Crin Antonescu
Catre Camera Deputatilor a Romaniei
In atentia domnului Presedinte Valeriu Zgonea
Catre Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului
In atentia domnului Presedinte Tudor Chiuariu
Catre Comisia juridica, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor
In atentia domnului Presedinte Liviu Bogdan Ciuca
Catre Forumul Constitutional
In atentia domnului Profesor Cristian Pirvulescu
STIMATI DOMNI,
Noi, asociatiile, fundatiile, coalitiile civice, platformele civice si grupurile civice informale initiatoare si contributoare la dezbaterea „Procesul de revizuire a Constitutiei Romaniei: inceput, desfasurare, viitor”, care a avut lor miercuri, 26 iunie 2013, in Sala Constantin Stere din incinta Palatului Parlamentului, cu participarea a putin peste 1% din efectivul total al parlamentarilor Romaniei si a domnului Todor Arpad, membru al echipei coordonatoare a Forumului Constitutional si reprezentant al acestuia in cadrul Comisiei parlamentare comune de modificare a Constitutiei, in prezenta TVR, a DC News si a Agerpres, va supunem atentiei, in ideea ca veti da curs cererilor continute, urmatoarea
DECLARATIE COMUNA
Subscrisele organizatii civice semnatare ale prezentului document am luat act de modul defectuos in care s-a desfasurat pana in prezent procesul de reforma constitutionala. Organizarea Forumului Constitutional a fost lipsita de transparenta, s-a incercat si in parte s-a reusit prin metode diverse impiedicarea participarii unei importante parti a societatii civile la lucrarile acestui organism de consultare. Cand spunem metode diverse, ne referim la netransmiterea unora dintre informatiile esentiale, la afirmatii eronate privind numarul prea mare de participanti si spatiul prea mic, la trimiterea selectiva a invitatiilor la dezbateri, la blocarea accesului la unele din cele mai importante discutii, cum au fost cele cu participarea Comisiei de la Venetia etc.
La randul sau, Raportul Forumului Constitutional a omis o parte din propunerile facute, a prezentat eronat lista participantilor si pozitiile exprimate la unele sesiuni, a tratat in mod inegal propunerile primite in functie de afinitatile ideologice si personale ale membrilor echipei coordonatoare cu o anumita parte a societatii civile, a prelucrat in mod subtil prezentarea opiniilor receptionate astfel incat sa cada intr-o lumina mai favorabila acele idei care corespund filosofiei practicate de coordonatorii Forumului.
Nu in ultimul rand, principalii coordonatori ai Forumului Constitutional s-au autodesemnat ca reprezentanti ai acestuia in cadrul Comisiei parlamentare comune pentru modificarea Constitutiei, desi ar fi trebuit, asa cum se si anuntase, sa aiba loc o runda de alegeri in acest sens.
Suntem in curs de a compila numeroasele propuneri ale societatii civile dezavantajate de felul in care s-au desfasurat lucrurile in Forumul Constitutional si vom pune in circulatie un material cat mai cuprinzator.
Nici activitatea ulterioara a Comisiei parlamentare comune de modificare a Constitutiei nu o putem aprecia ca fiind perfecta. Membrii acesteia au ignorat sau au respins majoritatea propunerilor primite in mod direct din partea societatii civile. Comisia a lucrat intr-o foarte mare graba, urmarind cu prioritate o agenda a oamenilor politici, care nu este neaparat si agenda societatii romanesti.
Apreciem o parte dintre propunerile Comisiei ca avand un potential pozitiv, dar recunoastem in altele suprareglementari sau chiar prevederi neclare, ce ar putea constitui noi surse de conflict institutional si in societate (de exemplu, se instituie organe de executie ale minoritatilor nationale, dar nu se specifica care sunt acestea si in ce consta competenta lor). Pe alocuri, se creaza discrimnari nejustificate, cum este recunoasterea dreptului la identitate etnica, culturala si religioasa numai pentru membrii minoritatilor nationale, nu pentru toti cetatenii Romaniei, ceea ce duce la perpetuarea si agravarea starilor de lucruri negative din anumite localitati unde etnicii romani, majoritari la nivel de tara, sunt minoritari. In fine, nu putem considera o practica serioasa adoptarea anumitor amendamente si revenirea asupra lor la scurt timp in urma unor presiuni politice.
Constitutia este documentul fundamental al societatii si al statului. In aceasta calitate, textul constitutional nu poate fi conceput in mare graba si in principal pentru a servi un interes de moment, asa cum este mult invocata accesare a fondurilor europene in urmatorul exercitiu financiar al Uniunii Europene. Constitutiile se scriu avand in vedere perioade lungi de timp, iar o Constitutie care la fiecare zece ani are nevoie de o revizuire nu este o Constitutie de bun simt.
Prin urmare,
CEREM
1. Constituirea Camerelor Parlamentului ca Adunare Constituantă şi declanşarea procesului de elaborare şi adoptare a unei noi Constituţii, care să răspundă cu adevărat nevoilor societăţii româneşti sub toate aspectele, să garanteze în justul sens al acestui cuvant drepturile omului si sa asigure un optim echilibru statal.
2. Sa se reia de la zero consultarea societatii civile si a populatiei in general prin intermediul unui nou Forum Constitutional, coordonat de aceasta data de persoane din aparatul tehnic al celor doua Camere ale Parlamentului, fara delegarea catre un ONG cu agenda si simpatii proprii.
3. Desemnarea reprezentantilor societatii civile in Comisia parlamentara comuna de redactare a noii Constitutii sa se faca pe baza unui proces electoral cu participarea organismelor societatii civile active in cadrul noului Forum Constitutional.
4. Timpul alocat fiecarei etape in redactarea si adoptarea noii Constitutii- consultarea societatii civile si a cetatenilor in cadrul Forumului Constitutional, lucrarile Comisiei parlamentare comune de redactate a noii Constitutii, dezbaterea proiectului in cadrul Comisiilor juridice ale celor doua Camere, discutarea proiectului de Constitutie in plenul Adunarii Constituante etc.- sa nu fie limitat decat de mentinerea unui ritm rezonabil de lucru, astfel incat sa se realizeze o opera profunda si temeinica, pe termen lung, fara introducerea unor factori de presiune care nu au nicio legatura cu procesul de constructie constitutionala.
SEMNEAZA:
ASOCIATIA DE INFORMARE PENTRU REGATUL ROMÂNIEI
ALIANŢA NAŢIONALĂ PENTRU RESTAURAREA MONARHIEI
ASOCIAŢIA ROMÂNIA VIE
ALIANŢA CIVICĂ
FUNDAŢIA IULIU MANIU-ION MIHALACHE
FORUMUL CIVIC PENTRU RESPONSABILITATE POLITICĂ
ASOCIATIA INTERNATIONALA PENTRU DREPTURILE OMULUI
ASOCIATIA FEMEILOR DIN ROMANIA
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
ASOCIATIA PRO VITA- FILIALA BUCURESTI
ASOCIATIA DATI-MIROMANIA INAPOI!
ASOCIATIA PROMEMORIA
ASOCIATIA ROMANIA FARA EI
(sustine numai punctele 2-4)
ASOCIAŢIA CLUBUL MONARHIŞTILOR CLUJENI
ASOCIATIA VOCEA SCHIMBARII
(sustine numai punctele 2-4)
FUNDATIA ISBASOIU
ASOCIATIA FALTICENI CULTURAL
ASOCIAŢIA GENERALA A ROMÂNILOR UNIŢI, GRECO-CATOLICI (AGRU)
ASOCIATIA ROST
FUNDATIA CORNELIU COPOSU
GRUPUL PENTRU SALVAREA ROSIEI MONTANE DIN CADRUL ACADEMIEI DE STUDII ECONOMICE
CENTRUL PENTRU CULTURĂ, ISTORIE ŞI EDUCAŢIE
ASOCIATIA 21 DECEMBRIE
INSTITUTUL FRATII GOLESCU PENTRU RELATIILE CU ROMANII DE PRETUTINDENI
PLATFORMA CIVICĂ ACTIUNEA 2012
ASOCIATIA PENTRU PROPRIETATEA PRIVATA
FUNDAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI
ASOCIAŢIA ONOARE ŞI PATRIE
ASOCIATIA TRADITIA MILITARA
ASOCIAŢIA PRO INIŢIATIVA
GRUPUL DE DIALOG SOCIAL SI CIVIC DIN ROMANIA