Wienerberger România plantează 70 de copaci la Berca pentru a susține mediul și comunitatea locală

Publicat 07 noiembrie 2024 

wienerberger România, alături de autoritățile locale din Berca, reprezentanți ai Ocolului Silvic Parscov și ai Agenției pentru Protecția Mediului Buzău, a inițiat astăzi o acțiune prin care s-au plantat 70 de copaci și arbuști, într-o zonă desemnată pentru menținerea și dezvoltarea faunei. De asemenea, s-au folosit și plante ornamentale pentru atragerea polenizatorilor. Selecția de copaci și plante a fost făcută în baza recomandării din studiul de monitorizare a biodiversității pe toate locațiile wienerberger, studiu realizat cu sprijinul a doi profesori universitari biologi ai Univ. Lucian Blaga din Sibiu.

Această acțiune face parte din angajamentul nostru față de mediu și de sustenabilitate, iar în cadrul ei ne-am bucurat să avem sprijinul a peste 10 participanți din comunitatea locală.

„Suntem mândri că putem contribui, prin acțiuni concrete, la îmbunătățirea mediului înconjurător și la dezvoltarea durabilă a comunității noastre. Acțiunile de plantare, precum cea de astăzi, fac parte din strategia noastră de a promova sustenabilitatea și de a sprijini dezvoltarea echilibrată a zonelor în care suntem prezenți,” a declarat Alexandru Gișa, Directorul fabricii de cărămidă wienerberger din Berca.

Proiectul este coordonat de Ioana Totoian, Business Development Manager în cadrul wienerberger România, care subliniază importanța implicării comunității în acțiuni sustenabile și de protejare a mediului: ”Ne dorim să inspirăm cât mai multe persoane și companii să acționeze responsabil față de natură. Fiecare copac plantat astăzi reprezintă o contribuție valoroasă pentru sănătatea mediului și pentru calitatea aerului pe care îl respirăm. Ne bucurăm să vedem că tot mai mulți membri ai comunității locale ni se alătură în acest demers.”

Acțiunea face parte din programul extins de responsabilitate socială și de mediu al wienerberger România, prin care compania sprijină proiecte de reîmpădurire și protecția biodiversității în diverse regiuni din România.

—————————————————– 

Despre wienerberger:

wienerberger este un furnizor internațional de soluții inovatoare și sustenabile pentru întreaga anvelopă a clădirilor, atât pentru construcții noi, cât și pentru renovări, precum și pentru infrastructură, pentru managementul gestionării apei și energiei. Cu peste 20.000 de angajați la nivel mondial, soluțiile wienerberger permit locuirea eficientă din punct de vedere energetic, sănătoasă, prietenoasă cu clima și accesibilă. wienerberger este cel mai mare producător de cărămizi din lume și lider de piață în țigle ceramice în Europa, precum și în pavele de beton în Europa de Est. În sistemele de conducte (țevi ceramice și din plastic), compania este unul dintre principalii furnizori din Europa și un furnizor de top de produse pentru fațade în America de Nord. La începutul anului 2024, wienerberger a finalizat cu succes achiziția Terreal, devenind liderul european în soluții complete pentru acoperișuri și soluții solare, precum și pentru întreaga anvelopă a clădirilor în Europa și America de Nord. Cu cele peste 200 de

unități de producție, wienerberger a generat venituri de aproximativ 4,2 miliarde de euro și un EBITDA operațional de 811 milioane de euro în 2023.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings