Vicepremierul Marcel Ciolacu, declaratii pentru toti romanii

Prioritatea strategică zero a Guvernului este relansarea marilor proiecte de investiţii, a declarat vicepremierul Marcel Ciolacu, luni, la Parlament, la conferinţa “Mari proiecte care pot dezvolta România”.

“În acest moment traversăm o perioadă bună din punct de vedere economic. Suntem primii în UE în ceea ce priveşte creşterea economică, fapt care a determinat toate instituţiile şi organismele financiare internaţionale să revizuiască constant estimările privind evoluţiile economiei româneşti în acest an. Vom depăşi cu siguranţă ţinta propusă de 5,2% creştere a PIB. Cu toate acestea trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că avem nevoie de un program de politici publice consistente şi serioase, care să contracareze anumite riscuri şi vulnerabilităţi care ne-ar putea afecta tot acest parcurs încurajator, iar, din acest punct de vedere, prioritatea strategică zero a Guvernului este relansarea marilor proiecte de investiţii. Asta şi nu consumul trebuie să fie principalul motor de dezvoltare pentru o economie cu adevărat sustenabilă şi competitivă”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit agerpres.ro.

Vicepremierul a adăugat că principalul efort guvernamental în acest an a fost deblocarea proiectelor de infrastructură.

“Dacă vrem să folosim în mod raţional bugetul atunci trebuie să facem investiţii. Am reuşit cu mare efort în acest an să scoatem lucrurile din adormire, să ajungem la un ritm de lucru susţinut în a doua parte a anului. Asta înseamnă că în 2018 se va lucra la mai multe tronsoane în acelaşi timp. Dacă vom păstra acelaşi ritm în următoarele 12 luni avem şanse mari să recepţionăm între 150 şi 180 de kilometri de autostradă anul viitor, priorităţile fiind, în primul rând, Piteşti-Sibiu şi, cu o nouă strategie, Ploieşti-Braşov”, a precizat el.

Ciolacu a arătat că, totodată, atenţia Guvernului se va concentra asupra fondurilor europene.

“Am reuşit în acest an să recuperăm decalajele, să acredităm toate autorităţile de management care se ocupă de gestionarea fondurilor. Banii încep să vină într-o cadenţă tot mai bună. Ne propunem să ajungem la un ritm de absorbţie de şase – şapte miliarde de euro anual care să genereze efecte majore în economie şi să menţină gradul actual de creştere economică. Anul acesta sperăm să-l închidem cu 5 – 5,2 miliarde de euro. Atât sectorul privat, cât şi tot ce înseamnă economia de stat vor avea la dispoziţie cele mai ieftine resurse financiare posibile pentru a dezvolta proiecte de investiţii”, a afirmat el.

De asemenea, a adăugat Ciolacu, Guvernul va continua să susţină prin măsuri concrete sectorul IMM-urilor, una dintre acestea fiind suplimentarea fondurilor pentru programul Start-Up Nation.

“În al patrulea rând, viziunea strategică a Guvernului urmăreşte susţinerea unor industrii cheie, precum agricultura, energia şi apărarea, pentru că ele fac parte din coloana vertebrală a economiei şi pot fi nişte motoare foarte bune de creştere economică. (…) Energia este un alt domeniu în care ne vom uita cu mare atenţie, mai ales că urmează anul liberalizării totale a preţurilor. Nu vrem să intervenim asupra pieţei şi a preţurilor şi dorim ca statul să maximizeze performanţa sistemului energetic în ansamblu, implicit a companiilor pe care le controlează în acest domeniu”, a spus el.

Ciolacu a punctat, în context, rezultatele financiare înregistrate de Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz, Transelectrica, care le plasează printre cele mai profitabile entităţi economice din întreaga economie.

“Şi, în pofida unor voci neîncrezătoare, aceste companii îşi vor continua programele de investiţii, astfel încât să înregistreze rezultate mai bune şi la anul”, a menţionat vicepremierul.

Ciolacu a precizat că un alt element al strategiei guvernamentale vizează revitalizarea industriei naţionale de apărare.

“Suntem conştienţi că oamenii de afaceri au nevoie de un cadru transparent, stabil şi predictibil. Încrederea este pilonul cel mai important pentru dezvoltarea unui climat favorabil consolidării mediului de afaceri, fie că vorbim de capitalul autohton sau străin. Vom depune toate eforturile pentru atingerea acestor obiective”, a mai declarat vicepremierul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings