TURISMUL IESE DIN LETARGIE !

Președintele Consiliului Județenea Buzău, Petre Emanoil Neagu, a participat, vineri, la ședința Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ținutul Buzăului, în cadrul căreia a promis sprijin din partea instituției pe care o conduce pentru activitatea Asociației, în special în ceea ce privește absorbția de fonduri nerabursabile.

”Mulțumesc pentru implicare Universității București, mulțumesc domnului profesor Alexandru Andrășanu! Mulțumesc și domnilor primari care, pe lângă activitatea administrativă curentă, reușesc să își facă timp și pentru acest proiect al cărui rol este acela de a dezvolta turismul în zonă. Interesul nostru, al tuturor, este acela ca Buzăul să devină un centru de interes pentru turiști, mai ales că este o zonă foarte puțin exploatată din acest punct de vedere”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

La discuții au participat reprezentanți ai Universității București, primarii comunelor care fac parte din Ținutul Buzăului, reprezentanți ai Biroului de Turism și ai Direcției de Dezvoltare Regională, cu responsabilități în accesarea de fonduri europene.

Echipa de proiect a Ținutului Buzăului va colabora, în perioada imediat următoare, cu Biroul de Turism din cadrul Consiliului Județean pentru pregătirea unor materiale care vor fi prezentate în cadrul Târgului de Turism de la Romexpo din luna februarie.

De asemenea, vor fi inaugurate puncte de informare turistică în fiecare comună inclusă în Ținutul Buzăului.

Din ADI Ținutul Buzăului fac parte Beceni, Berca, Bozioru, Bisoca, Brăești, Chiliile, Cănești, Colți, Cozieni, Lopătari, Mânzălești, Odăile, Pârscov, Pănătău, Scorțoasa, Sărulești, Valea Salciei și Vintilă Vodă. Suprafața geoparcului este de aproape 110.000 hectare, iar populația totală este de aproximativ 53.000 de locuitori.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings