Start la înscrierea în învăţământul preşcolar
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat Inspectoratelor Şcolare Judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure toate măsurile necesare finalizării până la data de 1 august 2015 a procesului de înscriere şi reînscriere în învăţământul preşcolar. Procedurile de reînscriere în învăţământul preşcolar (pentru copiii deja înmatriculaţi) încep luni, 27 aprilie, iar cele de înscriere (pentru copiii nou-veniţi) în 11 mai.
Astfel, în vederea cuprinderii copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani în învăţământul preşcolar, se derulează, succesiv, următoarele etape: reînscrierea copiilor care frecventează unitatea de învăţământ preşcolar în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2015-2016, respectiv înscrierea copiilor nou-veniţi. Reînscrierile vor începe luni, 27 aprilie, iar înscrierile se vor derula în intervalul 11 mai – 1 august 2015 Înscrierile pot continua şi după această dată, dacă mai există locuri disponibile. Perioadele de înscriere şi reînscriere la nivelul fiecărei grădiniţe şi orarul aferent vor fi stabilite de conducerea respectivelor unităţi de învăţământ. Ambele categorii de informaţii vor fi afişate la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru a fi cât mai accesibile părinţilor şi publicului interesat. În măsura în care este posibil, informaţiile vor fi publicate şi pe site-urile grădiniţelor (dacă există) şi, eventual, pe site-ul inspectoratului şcolar judeţean.
Ocuparea locurilor libere
După finalizarea etapei de reînscriere, ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 2-3 ani) sau în limita locurilor rămase şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale de departajare, pe care grădiniţele le aplică atunci când există mai multe solicitări decât numărul de locuri (ex: apropierea de domiciliul copilului, existenţa a unui frate/a unei surori al/a copilului, înmatriculat/înmatriculată în unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea, părinte/tutore unic întreţinător de familie, existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului). Criteriile generale vor fi aprobate de Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi se aplică în baza unor documente doveditoare, prezentate de părinţii/reprezentanţii legali ai copilului.
Informaţii necesare
Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii: capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată), numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2015-2016 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare), criteriile generale stabilite de Consiliul de administraţie pentru înscrierea copiilor, numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil. Pentru soluţionarea diferitelor situaţii legate de reînscriere/înscriere în unităţile de învăţământ preşcolar, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor consilia şi sprijini părinţii, ţinând cont, cu precădere, de interesul educaţional al copilului.