SPITALUL JUDETEAN, ENDOSCOPIE LA CEL MAI INALT NIVEL
Spitalul Județean de Urgență Buzău a primit un sistem de endoscopie superioară și inferioară, cel mai avansat și sofisticat echipament de acest gen din țară. Este vorba despre un echipament modern, destinat să asigure cele mai bune șanse de detecție, diagnostic și tratament pentru afecțiunile tractului digestiv.
Aparatul este destinat Compartimentului de Gastroenterologie din cadrul secției Medicină Internă, unde activează doi medici specialiști tineri. Este vorba despre dr. Daniela Popescu și dr. Andrada Viorela Gheorghe, medici specialiști în gastroenterologie.
Cu ajutorul acestui aparat se pot efectua:
- Hemostază endoscopică atât pentru pentru ulcere, cât şi pentru alte afecţiuni, în afară de varicele gastrice;
- Se montează PEEG-URI;
- Se efectuează rezecţie endoscopică pentru polipi gastrici sau colonici.
Acest echipament a fost achiziţionat de către Spitalul Județean de Urgență Buzău, cu fonduri de la Consiliul Judeţean Buzău. Valoarea investiției se ridică la suma de 466.242 lei.
„În momentul de față, cu dotarea nou-achiziționată, Compartimentul de Endoscopie Digestivă din cadrul secției Medicină Internă poate să îndeplinească numeroase manevre endoscopice simple, de diagnostic, dar și mai complexe, intervenționale. De asemenea, dorim să mulţumim Consiliului Judeţean Buzău pentru că de fiecare dată este alături de noi şi ne sprijină în demersurile pe care dorim să le ducem la bun sfârşit, pentru ca pacienţii să fie trataţi la cele mai înalte standarde”, a declarat dr. Ştefania Manolescu, Director Medical.