Recunoștință veșnică!

 Omagiu eroilor patriei!

Buzoienii au omagiat  amintirea eroilor patriei care s-au jertfit pentru patrie și popor în Primul Război Mondial. Ceremoniale militare și religioase au avut loc la Buzău, la Spătaru și la Dealul Viei. În această noapte mjormintele din Cimitirul Eroilor vor fi iluminate de candele aprinse.

În semn de recunoștință pentru eroii patriei care au căzut în Primul Război Mondial, autoritățile statului român au hotărât în 4 mai 1920 ca Ziua Eroilor să fie celebrată ca Zi Națională în Ziua Înălțării Domnului.

Garnizoana Buzău, în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Buzău, Primăria , Consiliul Județean, Fundația „Sf. Sava de la Buzău”, Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul de Poliție Județean și Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” au organizat mai multe ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor.

La ora 12, la „Domul Central” din Cimitirul Eroilor au avut loc ceremonii militare și religioase în prezența reprezentanților autorităților locale și au fost depuse coroane și flori.

După oficierea ceremonialului religios, au urmat alocuțiunile celor aflați la conducerea instituțiilor buzoiene.

În continuare au fost depuse coroane de flori din partea Prefecturii, Primăriei, Consiliului Județean, Garnizoanei Buzău iar copiii de la Școala 15 au așezat flori pe catafalcul eroilor fără nume din Domul Central.

Trei formații de aeronave de la Boboc au survolat Cimitirul Eroilor în timpul ceremoniei de depunere de flori, dar și în timpul defilării Gărzii de Onoare.

Omagierea eroilor la Buzău s-a încheiat cu defilarea fanfarei militare.

Alte două ceremonii au avut loc în județ, una la bustul Generalului Ștefan Gușă în localitatea Spătaru și cea de-a doua la Monumentul Eroilor căzuți în Teatrele de Operații, la Dealul Viei, comuna Merei.

În această seară, la mormintele din Cimitirul Eroilor vor fi aprinse candele și vor fi depuse flori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings