Procesiune de Boboteaza la apa Buzaului

Conform tradiţiei, pe 6 ianuarie, ziua prăznuirii Botezului Mântuitorului Hristos, CATEDRALA MUNICIPALĂ SFÂNTUL SAVA organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ciprian al Buzăului şi Vrancei, o procesiune religioasă către râul Buzău, apa în care a fost martirizat Sfântul Sava pe 12 aprilie 372.
Procesiunea va porni din faţa Catedralei Municipale Sfântul Sava, la ora 12.00, după încheierea Sfintei Liturghii.
Credincioşii care doresc să participe la slujba Agesmei Mari ce se organizează la apa Buzăului sunt aşteptaţi la ora 13.00, lângă podul de la intrarea în localitatea Mărăcineni, în locul special amenajat pentru acest ceremonial religios.
După Sfinţirea apei, Sfânta Cruce va fi aruncată în apă pentru a fi scoasă de tinerii temerari, conform unei străvechi tradiţii.
MOBILIZAŢI ÎN ZIUA BOTEZULUI DOMNULUI
Poliţiştii vor fi mobilizaţi în zona lăcaşurilor de cult, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
În mod deosebit, se va acţiona în zona Catedralei Arhiepiscopale şi în zona Bisericii „Sf. Sava Gotu” din municipiul Buzău, unde echipaje de poliţie rutieră vor acţiona pentru fluidizarea traficului.
Se vor institui doar restricţii temporare de circulaţie, pe timpul traversării intersecţiilor, însă şoferii care se vor deplasa pe Bulevardul Unirii sunt rugaţi să se conformeze indicaţiilor poliţiştilor rutieri.
De asemenea, pe parcursul oficierii ceremonialului religios şi sfinţirii apei Buzăului, vor acţiona şi poliţişti îmbrăcaţi „în civil”, care vor avea ca prioritate prevenirea furturilor.