PREGATITI PORTOFELUL… PENTRU RECHIZITE
A mai ramas mai putin de o lună până la începerea anului şcolar 2013-2014. Cu toate acestea, magazinele au început, deja, aprovizionarea cu rechizite, îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru elevi. Deşi cei mici nu s-au întors, încă, din vacanţă, părinţii cunosc necesitatea asigurării, din timp, a unui buget consistent pentru minimul rechizitelor la şcoală.
Pentru cei mai mici elevi, prima zi de şcoală este una cu mari emoţii. Unul dintre paşii cei mai importanţi ai pregătirii copiilor pentru frecventarea cursurilor este cel al cumpărăturilor. Alegerea uniformei şi a rechizitelor poate transforma frica de prima zi de şcoală într-o curiozitate plăcută. Drept urmare, mulţi părinţi au început, deja, să cerceteze rafturile magazinelor în acest sens, pregătindu-se pentru când îi vor aduce pe cei mici să-şi aleagă singuri culoarea caietelor, creioanele sau penarul care le place ori ghizdanul pe care îl vor admira toţi colegii.
Totuşi, pentru a nu cheltui inutil, iată o listă orientativă pe care ne-au recomandat-o câteva mămici şi câteva cadre didactice. Preţurile din Buzau sunt orientative şi pot varia de la marca produselor până la magazinele de unde vă procuraţi rechizitele.
– Ghiozdan – 40 – 140 de lei
– pentru clasa I, unul – două caiete cu liniatură oblică, pentru clasele 2-4 sunt suficiente 3- 4 caiete tip dictando – între 1 şi 5 lei bucata.
– 4 caiete de matematică – 1-5 lei bucata.
– penar – 5 lei
– 2 stilouri – 10 – 15 lei bucata
– 2 creioane negre – 2 lei
– ascuţitoare – maxim 5 lei
– radieră – maxim 5 lei
– riglă – 2 lei
– creioane colorate – aproximativ 5 lei
– carioca – între 5 şi 10 lei
– bloc mic de desen – 5-10 lei
– acuarele – 10 – 15 lei
– pensule de diferite grosimi – maxim 5 lei
– pahar din plastic pentru spalarea pensulelor – 1 leu
– foarfecă – 1,5 – 5 lei
– lipici – 2 lei
– hârtie glasată şi creponată – maxim 10 lei
– coperţi de plastic pentru caiete – 5 lei
– etichete – 5 lei
– vocabular – 2 – 3 lei
– trening – 50 lei
– adidaşi – 50 până la 100 lei
– pantaloni scurţi – 20 lei
– tricou alb pentru sport – 20 lei
De obicei, la acestea se mai adaugă uniforma pentru clasa I – între 50 şi 100 de lei şi câteva cămăşi albe care costă chiar peste 25 de lei bucata. Toate acestea ridică bugetul mediu pentru începutul şcolii la maxim 650 de lei.
Odată cu trecerea la nivelul gimnazial, elevii au nevoie de mai multe lucruri. La punctul caiete sunt cerute şi cele studenţeşti de română şi matematică, ale căror preţuri depăşesc 5 lei, numărul caietelor mici se dublează, apar blocurile mari de desen, trusa de geometrie, iar acuarelele sunt schimbate pe tuburile de culori tempera. Bugetul necesar pentru rechizite se îngreunează cu cel puţin 100 de lei.