PREFECTUL TICLEA A INCHIS “BURSA” DE LA IMATRICULARI

Începând de astăzi, accesul persoanelor care nu au programare online la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, se va face în ordinea alfabetică, și nu în ordinea sosirii, pe baza unei liste întocmită de prima persoană care ajungea la Înmatriculări. Măsura a fost luată tocmai pentru că, în spatele listelor, locurile se tranzacționau ca la piață. Prețurile porneau de la 50 -100 de lei. Masura a fost dispusa deoarece brambureala era la ea acasa, iar smecherasii targului au vazut din asta chiar o afacere, “biletele de ordine ” la inmatriculari fiind tranzactionate ca la bursa, sumele solicitate fiind intre 50 si 250 lei! Numai ca astazi dimineata, la prima ora prefectul Ticlea le-a stricat ploile smecherilor si a reusit sa inchida gura nemultumitilor pusi pe harta.

“Statul român funcționează după reguli, iar în curtea Serviciului Permise și Înmatriculări Buzău, activitatea trebuie să decurgă în litera legii.”

Acesta a fost mesajul transmis, astăzi, de prefectul județului Buzău, Daniel Marian Țiclea, care alături de subprefectul Constantin Cristea, a mers, personal, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, în prima zi în care a fost implementată noua măsură care reglementează accesul cetățenilor la ghișeul fără programare online.

Conform noii proceduri, începând de astăzi, accesul persoanelor care nu au programare online se va face în ordine alfabetică, și nu în ordinea sosirii sau conform altor criterii, eventual pe baza unor liste întocmite de persoane neautorizate.

“Spre mulțumirea noastră, oamenii au primit cu deschidere această nouă măsură menită să aducă echitatea și să îndepărteze practicile care se desfășurau dincolo de litera legii, de procedurile specifice acestui serviciu public comunitar. Operațiunile gestionate de statul român trebuie să se desfășoare drept, imparțial, cu corectitudine, liniște, în limite legale, cu respectarea ordinii și drepturilor tuturor cetățenilor, inclusiv ale riveranilor,” a declarat prefectul județului, Daniel Țiclea.

La rândul său, subprefectul Constantin Cristea, coordonator al S.P.C.R.P.C.I.V. Buzău, a anunțat că va fi prezent, personal, în sediul serviciului, atât în zilele următoare, cât și săptămâna viitoare, pentru a se asigura că noua măsură este respectată și își atinge efectul scontat.

În prezent, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor funcționează trei ghișee, dintre care două pentru persoanele care își fac programare online.
Începând din data de 6 decembrie 2023, accesul la ghișeul fără programare online se realizează în ordine alfabetică.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings