October 9, 2026

Neurochirurgi din Turcia, veniti sa-i scoleasca pe omologii buzoieni

0
Neagu turci

Spitalul Judetean de Urgenta  Buzău este implicat, alături de spitalele din Argeş şi Giurgiu, într-un proiect medical prin care se pun bazele unei colaborări româno-turce în domeniul neurochirurgiei. Motiv pentru care, mai mulți medici de la Spitalul Universitar Gazi din Ankara au fost prezenţi, marți, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, pentru a-şi oferi disponibilitatea în vederea colaborării cu această unitate pentru dezvoltarea unui compartiment de neurochirurgie.

„Excelență în neurochirurgie cu program de studii științifice și cercetare în domeniu – Cooperare România-Turcia-Marea Britanie”, este denumirea unui proiect, inițiat la începutul acestui an, de către Academia de Științe Medicale din România. Este un demers ce aparține lui Ștefan Giurcă, președintele Asociației Române din Țara Galilor. Scopul acestui proiect este de a facilita orientarea şi formarea specialiştilor în neurochirurgie, şi, totodată, de a oferi pacienţilor intervenţii chirurgicale la cele mai înalte standarde. De asemenea, proiectul prevede și dotarea cu echipament de ultimă generație a unor unități spitalicești din Buzău, Pitești și Giurgiu, în scopul efectuării de intervenții chirurgicale complexe de neurochirurgie și lansarea, la Academia Română de Științe Medicale, la propunerea părții turce, a unui program de studiu de cercetare româno-turc în domeniul neurochirurgiei.

„Se vor materializa primele intervenții româno-turce la Buzău, Giurgiu și Argeș, dar în afară de asta există și un program de formare a asistentelor, astfel încât în momentul în care  Spitalul Județean de Urgență Buzău va fi pregătit să aibă o secție de neurochirurgie, personalul medical să fie pregătit”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județan Buzău. La Buzău, de la începutul anului, există o colaborare cu un medic neurochirug din București și au mai fost făcute demersuri pentru a aduce alți doi medici de la Spitalul Universitar din București, dar, din păcate, posturile sunt blocate din cauza ordonanței care nu mai permite angajările la stat. „Am luat toate avizele necesare de la Ministerul Sănătății pentru a deschide acest compartiment în cadrul Secției de Chirurgie Generală și, în momentul în care se vor putea face angajări, cele două doamne doctor vor veni și vor lucra în compartimentul de neurochirurgie. Foarte important de menționat este că încercăm să creăm o colaborare între cele trei spitale (Buzău, Giurgiu și Pitești) ca atunci când noi avem nevoie de ajutor să putem solicita un ajutor și un transport mai rapid al pacienților, dacă ei au nevoie de ajutor să poată apela la noi (pe această specializare, n.r.). Este nevoie de un chirurg (la SJU Buzău, n.r.). În momentul de față există acest Drum European (DN2-E85, n.r.) care este plin de accidente rutiere, pe lângă asta există și o populație foarte îmbătrânită și suferă frecvent accidente vasculare hemoragice. La unii se poate interveni chirugical. Este important să avem acele ore în care se poate interveni”, a declarat Ștefania Manolescu, medic chirurg SJU Buzău.

Doctorul Cemil Duran Berker, din partea delegaţiei turce, a declarat că este încântat de această colaborare şi că partea turcă va contribui la specializarea unor cadre medicale de la Spitalul Judeţean Buzău, dar şi de  spitalele din Pitești și Giurgiu. „Noi, medicii neurochirurgi din Turcia am ajuns la un nivel  medical și vrem să ajutăm și populația din România, să avem medici din România în Turcia și noi, ulterior, să venim în România să ajutăm medicii din România cu experiența noastră”, a declarat dr. Cemil Duran Berker.

Proiectul este, în momentul de față în implementare, a mai transmis președintele CJ Buzău. „Vom avea colaborări de pregătire a cadrelor, a medicilor, pentru a putea rezolva această problemă. În luna octombrie ar urma să se culeagă primele roade din această activitate. De la noi, cadrele medicale vor merge la Spitalul Clinic de Urgență «Bagdasar Arseni», acolo unde oamenii se vor putea pregăti pentru intervențiile care vor avea loc în luna octombrie. În primă fază, de la Buzău vor pleca două asistente la Spitalul «Bagdasar Arseni”» din București, iar ulterior, timp o săptămână vor merge la Ankara. Echipa chirurgicală va fi alcătuită din cele două doamne doctor de la Spitalul Universitar București, atunci când va exista posibilitatea de a fi aduse la Buzău”, a spus Neagu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings