Ministrul Romascanu, discuție cu omologul ucrainean, pe tema furtului pisaniilor moldovenești

Lucian Romascanu, Ministrul Culturii a precizat că a discutat cu omologul din Ucraina pentru a se interesa posibilul furt al pisaniilor moldovenești ale lui Ștefan cel Mare, de la muzeul de istorie din Herson, urmând a primi detalii zilele următoare.

Urmare semnalelor din presă privind posibilul furt al pisaniilor moldovenești ale lui Ștefan cel Mare din muzeul de istorie al orașului Herson de către agresorii ruși, am avut în această dimineață o discuție telefonică cu ministrul ucrainean al culturii, dl. Olexandr Tkachenko. I-am transmis situația semnalată de presa din România, detalii despre pisanii și am primit promisiunea că vom avea o informație oficială cât de curând!”, a scris pe pagina sa de Facebook Lucian Romașcanu.

Demnitarul a precizat că sunt date despre lucrurile furate, nu sunt despre toate lucrările istorice sau de artă. „Din informațiile sale legate de acțiunile agresorului rus, există date certe că au fost sustrase picturi din muzeele din Mariuopol și artefacte din aur din muzeele din Melitopol, unele despre care se știe că au fost deja scoase la vânzare. Despre situația din Herson, având în vedere situația de acum de pe teren, nu există informații certe dar avem promisiunea unei verificări a celor semnalate de noi cât de curând posibil. I-am reiterat promisiunea de a ajuta la evacuarea și păstrarea patrimoniului ucrainean aflat în pericol urmând să analizeze și să revină cu solicitări concrete”, a completat Romașcanu.

Pisaniile moldovenești ale domnitorului Ștefan cel Mare, artefacte care datează din secolul al XV-lea luate de pe zidurile Cetății Albe de pe Nistru, ar fi fost furate de la muzeul din Herson și transportate în Crimeea de către forțele ruse, conform lui Anatol Popescu, președintele fondator al Asociației românilor din sudul Basarabiei.

În anul 1838, în timpul sistemului țarist de administrare, una sau două pisanii au fost smulse din zidurile cetății și duse la muzeul Odesa, a afirmat Popescu.

În timpul administrației românești din perioada interbelică, cel puțin una era încă pe ziduri. Arheologii români din perioada interbelică au făcut cercetări, dar li s-a pierdut urma în anii 50 și nu s-a știu nimic până în 2013, când au fost descoperite de Andrei Krasnojon la muzeul din Herson”, a declarat pentru Digi24.ro, Anatol Popescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings