Licitația pentru modernizarea DJ 203K din Buzău trece de CNSC. Erbașu rămâne câștigător, după contestația unei asocieri cu ofertă mai ieftină
Publicat: 15 noiembrie 2026
Contestația privind rezultatul licitației pentru modernizarea tronsonului Vintilă Vodă–Plaiul Nucului al Drumului Județean 203K a fost respinsă, a anunțat președintele Consiliului Județean, Marcel Ciolacu, printr-o postare pe Facebook.
Astfel, proiectul modernizării ultimului tronson al DJ 203K intră în linie dreaptă.
„Am trecut și de acest pas. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația privind rezultatul licitației pentru modernizarea DJ 203K, tronsonul Vintilă Vodă–Plaiul Nucului. Prin această decizie, putem merge mai departe. Urmează semnarea contractului cu constructorul, prezentarea instrumentului de garantare și apoi emiterea ordinului de începere a lucrărilor ca echipele să poată intra pe șantier cât mai repede”, a anunțat Ciolacu.
Acesta a făcut și câteva precizări tehnice legate de proiectul care va deveni realitate după circa trei ani: „Este o investiție de aproximativ 387 de milioane de lei. Finanțarea e asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Sud-Est. Constructorul are la dispoziție 36 de luni să modernizeze cei 30 de kilometri de drum. Pe lângă asfalt, vor fi făcute lucrări de consolidare, poduri noi și relocarea rețelei de apă din Mânzălești și Vintilă Vodă”, a mai precizat președintele Consiliului Județean, care a subliniat și importanța reabilitării acestui segment de drum: „Pe acest drum merg zilnic oamenii la muncă, copiii la școală și ambulanța când e nevoie de ea. Tot pe el vin turiștii care vor să descopere frumusețea Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului. Ne vedem curând pe șantier. Oamenii din zonă au așteptat destul”.
Licitația a fost câștigată de o asociere al cărei lider este CONSTRUCȚII ERBAȘU.
Asociere cu ofertă mai ieftină: diferență de aproape 10 milioane de lei
Contestația a fost depusă de asocierea DRUPO GRUP (lider) – METAG INSAAT – LEU AQUACULTURA, care a reclamat modul în care Consiliul Județean Buzău a evaluat ofertele financiare.
Potrivit documentului transmis la CNSC, oferta acestei asocieri era de 378,25 milioane de lei, fără TVA, față de 387,81 milioane de lei, fără TVA, cât a fost oferta desemnată câștigătoare, depusă de asocierea CONSTRUCȚII ERBAȘU – TEAM STAR SUD 2019. Diferența dintre cele două oferte era de aproximativ 9,56 milioane de lei.
Contestatara a susținut că oferta sa a fost respinsă pe baza unei constatări eronate privind modul de prezentare a prețurilor unitare și că autoritatea contractantă nu i-ar fi solicitat clarificări pentru aproximativ 30 de neclarități identificate în documentația financiară.
De asemenea, asocierea a reclamat un tratament discriminatoriu în raport cu ofertantul declarat câștigător, căruia comisia de evaluare i-ar fi adresat șase solicitări de clarificare, i-ar fi prelungit termenul de răspuns și i-ar fi acceptat documente suplimentare.
În contestație, DRUPO GRUP – METAG INSAAT – LEU AQUACULTURA a cerut anularea parțială a raportului procedurii și reevaluarea ofertei sale. Asocierea a susținut că, dacă oferta ar fi fost declarată admisibilă, ar fi obținut 81 de puncte, față de aproximativ 71 de puncte pentru oferta câștigătoare.
Aceste susțineri nu au fost însă analizate pe fond de CNSC, contestația fiind respinsă din motive procedurale. În consecință, rezultatul licitației rămâne deocamdată neschimbat.
