IONUT APOSTU RAMANE IN PALATUL COMUNAL
Ionuţ Apostu, a anunţat că rămîne viceprimar de Buzău, la cîteva ore după ce fusese numit preşedinte al Administraţiei Fondului de Mediu din Ministerul Mediului. Într-o postare pe contul său de Facebook Apostu arată că:
„Îndrăznesc să cred în Buzău!
Întotdeauna am considerat că a fi în serviciul public și a sluji interesele cetățenilor este cel mai onorant lucru, indiferent de funcția pe care o ocupi la un moment dat.
Aceasta este rațiunea pentru care am acceptat să ocup funcția de președinte al Administrației Fondului pentru Mediu, cu rang de secretar de stat.
În urma unei analize obiective bazată și pe motive de natură personală, și având la dispoziție un termen legal de 15 zile în care puteam opta între diferitele funcții publice, am decis să mă retrag din această demnitate și să fiu în continuare viceprimarul orașului Buzău.
Îi asigur pe toți buzoienii că îmi voi dedica întreaga experiență în administrație pentru continuarea proiectelor de care cetățenii acestui oraș au atâta nevoie.
Ionuț Apostu – viceprimarul municipiului Buzău și al buzoienilor”
Trebuie sa fim atenti la ce se-ntampla in Palatul Comunal, Ionut Apostu fiind alaturi de noi si la bine si la…mai bine!